30.4.08

Intoarceri (II)- Neguri…

Mi-a placut initiativa “Stiu ce o sa faci de Paste” (daca te vei satura de oua, miel si bautura, vino la cinema sa vezi un film) si am profitat de ea : experienta scary a fost nu neaparat “Negura”(The Mist) regia Frank Darabont, ci plimbatul in premiera pe culoarele umbroase ale mall-ului din Vitan unde toate magazinele erau inchise ( si tacute ) exceptie facind Starbucks si, evident, cinematograful.


Asadar “The Mist”- cred ca l-as fi lasat deoparte daca n-as fi citit acum doua saptamini mini cronica lui ALD care semnala filmul ca fiind un horror bunicel, adaptare dupa un roman de Stephen King, care putea intra in competitie la categoria “filme cu monstri “ precum “Cloverfield“. Darabont a mai regizat si “The Green Mile”( alta adaptare dupa Stephen King ) care nu mi-a placut deloc si asta cu siguranta din cauza subiectului care exploateaza pina la diluare panta parapsihologica. Am eu ce am cu S.K. pe care il evit cit pot de la “Misery”, “Carrie” si “Shining “incoace. Vorbesc bineinteles despre romane, adaptarile au fost din fericire mult mai interesante tocmai pentru ca s-a umblat mult la textul initial, s-au schimbat finaluri, personaje si presupozitii contextuale. Acelasi lucru a facut si Darabont, cel putin asta spune ALD in textuletul lui si am simtit-o mai ales in finalul filmului cind cu siguranta ca S.K. a preferat happy end-ul in varianta romanesca. Ar fi interesant de facut o comparatie intre “The Mist“ si alte filme catastrofa subgrupa “umanitatea pusa in pericol de experimente militare” ( “Cloverfield “ ar fi intr-adevar cel mai proaspat, ar intra aici si “Gojira”, “The Host”, “Hulk” si multe altele). Din acest punct de vedere, Darabont a facut minuni cu un text care trebuia sa privilegieze monstruosul si insolitul si situeaza astfel filmul, un “thriller/ suspense” in toata puterea cuvintului, in zona meditatiei sociologice si eutopice (ce-ar fi daca s-ar intimpla asa). Presupozitiile actiunii sint cam subrede, cercetarile facute de armata nu prea pornesc de la curiozitati de stiinta fundamentala, as fi preferat aici varianta “The Descent” in care creaturile subpamintene exista pur si simplu si punct, fara nici o sfortare din partea scenariului de a ni-i explica.

Ok, monstrii sint bunuti si eficace ca arme letale coborite din alte dimensiuni, ceea ce mi-a placut mai mult insa a fost intensitatea cu care Darabont a focalizat trei sferturi din film pe baletul aliantelor si mezaliantelor din supermaket, o umanitate la pachet care reface in citeva zile in condensat toata istoria lumii. Partea cu isteria semi colectiva religioasa pune degetul pe buba multisectara americana din prezent si pe talibanismul ei potential, subtilitatile legate de indigenii din Maryland vs outsiderii colonizatori new yorkezi ( universul nostru vs universul paralel ) sint surprinzatoare pentru un film de acest gen, ceata este binevenita pentru a bruia contururile creaturilor monstruoase. Ceea ce poate deranja consumatorul de thriller cu ceva exigente sint anumite replici din scenariu, consideratii despre omul fundamental bun sau invers, care pot interveni oricind - mai putin intr-o situatie de urgenta.

Oricit de “bun“ ar fi fost “The Mist”, tot conformist ar fi ramas daca nu ar fi fost sfirsitul ( uciderea in scopuri preventive, vointa disperata a barbatului de a da sfirsi glorios intre falcile monstrilor, cele citeva minute de filmare a cohortelor tacute de supravietuitori si soldati, izbavirea venita prea tirziu si bineinteles ceata care se risipeste in fine. )

Intoarceri

Dupa o vacanta obligatorie pe care as fi vrut-o mai degraba dedicata dvd-urilor nevazute inca, aflu ca “Breath“ a cistigat premiul pentru cel mai bun film in competitia B-Est si ca “Meduzele” israeliene au fost considerate cel mai bun film de debut. Apoi am dat nas in nas cu cronica dezarmanta a lui Florin Barbu (“Time Out”) la “Fata taiata in doua”; zic dezarmanta pentru ca nu stiu cum trebuie reactionat atunci cind critica sare peste cal si aterizeaza pe mormanul de acreala rautacioasa si rauvoitoare pe care se situeaza mai toate criticile “anti/contra”. Una este sa aduci argumente pentru pozitia pe care te situezi cu convingere, alta este sa suferi de accese de bila lenesa si in consecinta sa scrii trei rinduri (cu greseli en français, va rog ), ciugulind rautacios povestea ici-colo si sa termini triumfator cu “un film banal”.

Dupa Florin Barbu, temele preferate ale lui Chabrol ar fi “permanentul conflict al claselor sociale, perversitatea si atractia pe care aceasta o exercita asupra tuturor, minciuna care ne insoteste la tot pasul, decadenta burgheziei”. Trec peste incoerenta frazei si ii doresc autorului sa vada mai multe filme chabroliene ca ulterior sa-si nuanteze poate spusele; clasele s-au dus si au apus, iar Chabrol opereaza cu constiinta apartenentei la un grup ( familial sau nu ) de interese, in care nu atit minciuna este interesanta ci secretul, dedesubturile, cusatura de pe dos a vietii de zi cu zi. Crima nu intra in “decadenta burgheziei“ care tot decade de vreo 200 de ani, ci aliajul ambiguu al factorilor patologici sau sociali sau cum vreti voi care impinge individul ( burghez sau ne ) sa faca acest pas. De asta mi-as fi dorit ca Paul Gaudens ( Benoit Magimel ) sa fie un pic mai subtil, imi place sa cred ca Chabrol l-a vazut asa atunci cind a conceput scenariul.

Acuma, daca Florin Barbu ii da inainte cu decaderea burghezie, este evident ca se repede sa o ilustreze cu relatia “nesanatoasa” Charles - Gabrielle ; poate nu i-o fi placut prestatia lui Francois Berléand de-l trateaza pe batrinul scriitor ca fiind malefic ? Chabrol are gusturi mai fine in ceea ce priveste personajele si nu le pune rame asa cum face domnul Barbu. Ma tot intreb ce-o fi vrut acesta sa spuna cu “look-ul flamboaiant à la Napoleon” si de cliseele cinematografice “à la Francais“ [sic]. Ma abtin sa fac insa supozitii care probabil nu duc la nimic, probabil un cliseu este ceva rau iar cliseele frantuzesti sint cele mai nesanatoase.

19.4.08

B-Est o noua zi



Ok mi-am permis sa sar peste comedia muzicala "Once" ( John Carney- Irlanda ) din acuta lipsa de timp si m-am oprit direct la "La fille coupée en deux", un Claude Chabrol proaspat, aproape pe creatie familiala daca tinem cont de numarul Chabrolilor in generic. Super interesanta Ludivine Sagnier pentru rolul jucat (Gabrielle des Neiges), in schimb Benoit Magimel (Paul Gaudens) cu alura lui de "Taxi Driver" in sacouri strimte & esarfe Hermès m-a cam deceptionat. Ultimul Chabrol vazut de mine era "L'ivresse du pouvoir", ocazie cu care am aplaudat intentia autorului de a face un film politic. In prezent Chabrol revine la ceea ce stie el sa faca mai bine, scotocitul prin sordidul burgheziei mici si mari ( de data asta lyoneze.) Sfirsitul este deconcertant, inca nu stiu cum sa il interpretez in contextul si in functie de tonul peliculei.

Traducerea a fost ca de obicei sordida ( difuzat fiind de Independenta film, o fi fost poate aceeasi persoana care a masacrat textul francez ?)


Acestea fiind zise, B-Estul s-a incheiat pentru mine cel putin anul acesta. Sper din toate puterile ca la anul montajul de publicitate cu toti sponsorii festivalului sa fie mai putin penibil si pompierist ca anul acesta. Oricum filmele conteaza.

B-Est continuare


Am apucat totusi sa vad coproductia israelo-franceza "Meduzot" ( regia Shira Geffen, Etgar Keret) un filmulet care mi-a adus aminte de TIFF-ul de anul trecut cind m-am dat peste cap sa vad un film deceptionant,"La vraie vie est ailleurs" ( Elvetia- regizor Frederic Choffat ). Filmul asta mi-a displacut profund pentru ca nu a putut deloc folosi cele citeva personaje care trebuiau sa alcatuiasca cumva trei povesti diferte despre "la vraie vie" sau, ma rog, ceea ce crede Choffat( el semneaza si regia ) despre asta. Interveneau in acest context clisee mari cit casa, personaje marioneta si situatii foarte banale. Ei bine, "Meduzot" a dovedit ca a stiut sa jongleze cu mai mult de trei serii de personaje care se intersecteaza, se lovesc unul de altul pe strada, se ignora, se iubesc, se privesc, avind o viata proprie destul de consistenta. Partea cu "ce sint meduzele aici si ce vor ele", adica substratul metaforic al peliculei, este destul de cetos, numai ca asta nu dauneaza impresiei generale: vazut, placut.


A urmat apoi "L'avocat de la terreur" al lui Barbet Schroeder, un documentar foarte foarte incitant despre viata si activitatea avocatului Jacques Vergès care, de citeva decenii bune, continua sa faca valuri, in Franta si nu numai, specializindu-se in apararea teroristilor revolutionari, a fostilor tirani africani, a sefilor de stat acuzati de genocid si masacre in masa, lovituri de stat si multe nenorociri. Intervin o multime de personaje din Orientul Mijlociu si Apropiat foarte legate de terorismul international, Munchen 1973, Carlos si gasca lui de mercenari, STASI, Magdalena Kopp si grupusculele teroriste de orientare extrema stinga si dreapta, Africa neagra si Maghrebul ( mai ales razboiul de independenta al Algeriei ), retelele de spioni, valul de teroare din anii 80 din Franta si nu numai, pe scurt mai toata istoria de dupa al doilea razboi mondial. Toate acestea il au in centrul pe Vergès, cabotin, farseur, inteligent, intrigant, mistocar si mincinos patentat dotat cu un sarm aparte.


Galusca vine din partea traducerii mizerabile care in topul meu personal se situeaza pe primul loc la capitolul contraperformante. Nu este prima data cind Independenta Film angajeaza ageamii, dar una ca asta nu am mai vazut: tradus in romana, discursul lui Vergès este exact pe dos de cel original din limba franceza. Nu lipsesc grobianismele pe care un traducator constiincios le-ar fi evitat cu buna stiinta ( o simpla cautare pe net nu strica niciodata ) : "magazinul Madeleine", partidul UMP considerat ca fiind de extrema dreapta ( ce s-ar bucura Le Pen sa te citeasca, donsoara !), un presedinte al Adunarii nationale din Franta facut lider majoritar, "traiteur" tradus ca fiind "aprozar", "pipe" care devine "telefon" nu se stie cum si multe altele pentru care am rosit in intuneric fortindu-ma sa nu mai vad in fata ochilor subtitrarea romana.

17.4.08

Niçoises comme la salade




B-est in citiva pasi

De luni a inceput festivalul B-Est. Mai putin dificil de urmarit (toata activitatea se desfasoara intr-o singura sala, la cinema Scala), festivalul mi s-a parut mult mai saracut anul acesta. Deja am ratat citeva filme cu care sigur nu o sa ma mai intilnesc asa repede : "Lust, Caution"- regia Ang Lee - la care cred ca a fost omor, filmul mezinei Makmalbah, Hana -"Buddha Collapsed Out of Shame"- criticii de pe alte orizonturi m-au facut curioasa, ultimul film al lui Hou Hsiao-Hsien -"Le Voyage du ballon rouge"- pe care l-as fi vazut daca as fi putut, dar nu i-as fi acordat prioritate absoluta ; "In The Valley of Ellah"- regia Paul Haggis- pe care iarasi tineam sa il vad stiind ca nu va iesi in salile romanesti si va trece discret prin salile europene datorita lipsei de entuziast a marketingului (deh, subiect delicat).




Am inceput portia mea de B-Est cu "Breath"(Soom-2007) al lui Kim Ki-duk care nu m-a deceptionat dar mi s-a parut un pic cam grabit, cam neterminat. Subiectul interesant ( cum sa vorbesti despre obsesia si frica de moarte fara sa fii sinistru si/sau kitschos ) este tratat in maniera Kim Ki-duk : multe planuri statice, peisaje desertice foarte plastice, cuvinte putine si gesturi minime, priviri lungi care pot insemna multe, personaje aflate pe marginea prapastiei sau pe cale sa implodeze.
Filmul dureaza in jur de 80 de minute si nu are lungimi. Sfirsitul este relativ surprinzator, in minte imi alesesem cel putin doua variante de final destul de diferite de ceea ce a oferit realizatorul. Actorii sint foarte bine alesi, il puteti revedea pe Chang Chen (din "Three Times" regizat de Hou Hsiao Hsien) in rolul unui condamnat la moarte mutic ; actrita Park Ji-a este o obisnuita a castingurilor regizorului care, lucru rar, isi aloca siesi un rol destul de ciudat, de politai voyeur).

In timpul proiectiei mi-a venit in cap cu insistenta comparatia dintre ultimele filme ale lui Kim si cele ale lui Takeshi Kitano, aflat in ruptura profunda cu fanii sai cei mai infocati dupa "Kantoku Banzai". Ambii realizatori isi propun in ultimele filme introspectii acerbe care aduc schimbari de ton in brandurile care au devenit deja numele lor si contrariaza obisnuintele fanilor. Kim pastreaza totusi frumusetea plastica a imaginii care imblinzeste oarecum asperitatile naratiei uneori greu de digerat pentru spectatorul obisnuit - nu pot uita reactia grobiana a publicului la proiectia lui "Time" aflat in programul B-Estului de anul trecut.

15.4.08

vazut la cinema


"El Orfanato/Orfelinatul" - Juan Antonio Bayona (2007) : in publicitatea dezlantuita care s-a facut acestui film, se spune ca este "cel mai bun film spaniol"; i-am gasit multe incoerente, vorba cuiva e musai sa vezi multe filme horror ca sa-ti dai seama ca "El Orfanato" este un surogat cu foarte foarte multe clisee de gen. Instantaneu mi-am adus aminte de "Dark Water" de Hideo Nakata si de ciudatele aparitii fantomatice din filmele asiatice ("Be With Me" -Eric Khoo de ex ) si de "The Others" care exploateaza mult mai bine tema casei bintuite de fantome. Am sa incerc sa scriu mai mult despre asta, in prezent incerc sa-mi bag nasul prin prototipul insusi al casei bintuite descris de catre scenaristul si scriitorul Richard Matheson in "Hell House".


"The Bank Job/ Jaful din Baker Street" -regia Roger Donaldson- un film de actiune bunut, cu o intriga care tine in picioare si actori vazuti si rasvazuti ( cu placere ) in mai toate filmele britanice de gen printre care mai ales Jason Statham.

vazut pe dvd / vazut la cinema



Au trecut cam doua saptamini de cind am vazut "Va curge singe / There will be blood" regia Paul Thomas Anderson. Lucru rar, filmul a obtinut unanimitatea criticilor si chiar a spectatorilor de film ocazionali, asta da film, am auzit spunindu-se cu voce joasa undeva in spatele salii la genericul de final.


In prealabil, pe dvd am vazut de doua ori "The Treasure of the Sierra Madre" (John Huston-1947) asta dupa ce am citit ca PTA si-a obligat echipa sa vizioneze de mai multe ori filmul lui Huston. A doua oara, am avut dreptul la un comentariu audio foarte interesant (relatiile lui Walter Huston cu John; Humphrey Bogart si pasiunea lui pentru navigatie; perceptia filmului in epoca care n-a vazut prea bine combinatia de western, film de actiune, cu detalii realiste; scenele de altfel foarte interesante eliminate la montaj, cum ar fi decapitarea lui Dobbs de catre Gold Hat; informatii despre actorii specializati in roluri secundare.)

vazut pe dvd


Vazut pe dvd "Man of the West" western in culori cenusii din 1958 regizat de Anthony Mann. Ar merge cred o comparatie foarte sustinuta intre "Man of the West" si doza lui de sadism si de violenta si "A History of Violence "al lui Cronenberg care trateaza cam aceeasi tema in cam aceeasi cheie (trecutul care te prinde din urma, violenta contagioasa si manifestarile ei foarte nuantate, personajele in culori gri, explozia de violenta atent pregatita de un script sustinut).


13.4.08

Panseaua zilei

Better be your own pet.

Lalele - tulipes


Breakfast at Tiffany's

Mic dejun simbata dimineata, in parcare.

Gigi 2

9.4.08

Despre traducatori numai bine

Traducatorii de texte literare sint multi pe lumea asta, putini dintre ei insa au talent pentru asa ceva. Putini stiu dealtfel ca nu este necesar sa cunosti una doua trei limbi la perfectie, ci mai degraba propria-ti limba in adincime si sa ai probabil fibrele cele mai intime ale inteligentei conectate la zgomotul de fond al limbilor moarte si vii.



Iau exemplul lui Pierre-Emmanuel Dauzat care, la cei peste 50 de ani ai sai, este unul dintre cei mai cunoscuti, eruditi si ceruti traducatori de pe piata de carte franceza. “Imi permit luxul incredibil, pentru un traducator, de a refuza mai multe propuneri decit accept (…) Fac in asa fel incit sa am mereu o duzina de carti in lucru, ceea ce inseamna in medie doi ani de munca de acum incolo.” Si asta de 30 de ani, cite 12-14 ore pe zi, cu un rezultat de 20-40 de pagini traduse zilnic, are adica aproximativ 300 de carti la activ, dintre care un sfert traduse sub pseudonim si asta pentru ca “sint si lucruri care nu pot fi marturisite intr-o viata de traducator.



Desi traduce din vreo 15 limbi (engleza, germana si italiana fiind limbile din care practic traieste, la care se adauga spaniola, rusa, suedeza, sirbo-croata, latina si greaca, neogreaca, ebraica biblica, idis, urdu si indoneziana), Pierre-Emmanuel Dauzat respinge calificativul de poliglot si asta pentru ca NU vorbeste nici una dintre limbile din care traduce, “sint incapabil sa spun doua vorbe (…) nu am invatat nici o limba straina in afara de greaca si latina.” Ba mai mult, semneaza majoritatea contractelor de traducere fara sa aiba habar de limba respectiva, rolul cel mai important ii revine editorului care reuseste sa-l convinga sa accepte provocarea unui text. In rest, “nu va puteti imagina in ce tensiune traiesc in momentul in care ma apuc sa traduc un text din care nu inteleg nimic.”



Metoda Dauzat este teribila si ar provoca infarct oricarui traducator despre care eu personal am auzit vorbind : alergic la gramatici, Dauzat prefera imersia in dictionare si in carti in editii bilingve. Nu citeste dinainte cartea pe care o are de tradus si asta “pentru a pastra spontaneitatea textului tradus.” Incepe intotdeauna cu sfirsitul si asta pentru ca “am o angoasa a mortii atit de mare incit prefer sa scap inca de la inceput de sfirsit.” Dauzat are din copilarie placerea de a recopia carti. A inceput cu gramatica hieroglifica a lui Champolion, prin care a descoperit dintr-o singura lovitura araba, demotica si greaca. Ziua in care incepe sa adauge note explicative in josul paginii aduce revelatia faptului ca singurul lucru pe care stie sa-l faca este ceea ce el numeste cu modestie “recopierea cartilor.”






Cu siguranta Pierre Emmanuel Dauzat are cunostinta despre eseul canadianului David Heller-Roazen, "Echolalias" (Echolalias. On the Forgetting of Language, New York, Zone Books, 2005, trad in lb fr. Echolalies. Essai sur l'oubli des langues, Paris, Le Seuil, coll. "La Librairie du XXIe siècle", 2007) un eseu despre uitarea limbilor care incearca sa propuna “conceptul limbii ca ecou a altceva decit ea insasi, poate o alta limba, sau chiar a altceva diferit de o limba” – sunete animale, mecanice sau inumane, zgomotul rasuflarii, fluieratul pasarii si scirtiitul-fosgaitul insectei, care sint continute in negativul oricarei limbi. Heller-Roazen contesta deci ceea ce lingvistii s-au chinuit de secole sa confere limbilor vii sau moarte si anume o identitate proprie. Pentru el, o limba trimite mereu la o alta, asa cum ecolalia, ca patologie a limbajului, este destinata sa fie intotdeauna un ecou sistematic al ultimelor spuse ale interlocutorului. Plonjeul lingvistic al lui Dauzat nu este dorinta vitala de autoexilare in limba altcuiva, ci mai degraba ilustrare a faptului ca o limba poate fi gindita ca un ecou, ca o uitare a acestui ecou si ca o redescoperire continua a aceluiasi ecou.

Despre activitatea lui Pierre-Emmanuel Dauzat, printre altele eseist, spirit enciclopedic si curios mai presus de orice, interesat de istoria artei, Antichitatea tardiva, sinuciderea, psihanaliza si istoria secolului XX, gasiti in articolul lui Thomas Wieder din “Le Monde des Livres” (22.02.2008). Reactii dintre cele mai diverse la cele de mai sus puteti citi aici si aici, ca dovada ca experienta Dauzat e posibila.

8.4.08

Despre Ambrose Bierce si alte blestematii



Cel care ingrijeste colectia “Galeria fantastica” (initiativa editurii LEDA) stie bine ce autori nu trebuie neglijati (Wells, Lovecraft, Poe) si ce nume relativ necunoscute la noi trebuie promovate. Este cazul lui Ambrose Bierce, o traducere a volumului de povestiri “Can Such Things Be?” aparind in 2005 in aceasta colectie sub titlul “Valea bantuita” in traducerea Corneliei Marinescu.

Carticica in format de buzunar aduna 24 de povestiri care au ca unica tema relatia care se tese intre morti si vii. Asadar povesti cu fantome neconsolate sau razbunatoare, locuri bintuite de crime solitare sau razboaie, intimplari stranii cu personaje obligate sa inteleaga ca exista o coarda paranormala sau supranormala care depaseste explicatia stiintifica. Bierce foloseste destul de mult tensiunile dintre scientistii inceputului de secol XX si vina teosofica a ocultistilor (se citeaza in mai multe locuri pasaje din Meditatiile lui Denneker), citeaza interesul epocii pentru hipnoza colectiva sau individuala, sedintele de spiritism, inteligenta artificiala, inteligenta materiei. Povestirile lui depasesc uneori caracterul ilustrativ al iluminismului scientist atit de drag inceputului de secol si devin bucati exemplare de literatura fantastica pur si simplu (Un copil vagabond, Moartea lui Halpin Frayser, Noaptea la Trecatoarea Mortului - o istorie neadevarata) in care creatorul de atmosfera isi spune pe deplin cuvintul.

De citit, de rumegat, de comparat cu Poe, Hawthorne si uneori cu Lovecraft. A propos de Denneker, curioasa fiind, am dat o cautare cu titlul respectiv si am picat exclusiv pe referinte legate de Bierce. Asta ma face sa cred ca acest Denneker este o inventie a autorului care incearca astfel sa simuleze prin pasajele citate ici colo in povestirile sale tonul sibilin din "The Book of the Law" pe care Aleister Crowley afirma ca o voce care se recomanda a fi fiind Aiwaaz, ministrul lui Horus, i le-a dictat in numai citeva zile. E adevarat, fantomele si mortii lui Bierce nu au aerul unor ilustrari metaforice si cifrate a unui adevar situat dincolo, autorul se deda rareori la explicatii, fascinat fiind de placerea descriptiva a fiorului misterului. Moartea sa nu vorbeste niciodata (vezi excelenta "Noapte la Trecatoarea Mortului" / "The Night Doings at 'Deadman's' ") eventual se incarneaza putin cam aiurea pentru a regla in extremis niste conturi cu cei vii si incapatinati.
Sentimentul pe care l-am avut tot timpul citindu-l pe Bierce a fost foarte puternicul caracter vizual al povestilor lui; stiu ca au fost facute ecranizari dupa acestea, insa n-am vazut nici una. Rolul lui A.Bierce a fost jucat in 1989 de Gregory Peck in "Old Gringo", o adaptare dupa romanul omonim al lui Carlos Fuentes pe care, iarasi, nu l-am citit.

Situri dedicate in intregime lui Bierce: The Ambrose Bierce Appreciation Society , The Ambrose Bierce Site (are o sectiune despre 3 filme, adaptari dupa Bierce) sau The Ambrose Bierce Project, un site mai universitar. Multe povestiri se pot citi pe Internet in limba engleza aici.