Sarbatorim...

Este clar, astfel de compilatii care-mi maresc mie alarmant de mult listele cu “de vazut”, “de revazut”, “de citit” sunt mari mancatoare de timp. Simt insa nevoia sa pomenesc astfel de zile in care stelele s-au aliniat in trecut mai altfel. 31 decembrie nu-i pentru mine decat o data in calendar si amintirea inghetata a unei strazi omonime geneveze cu aer de prajitura cochet ornata la capatul careia acum ceva timp in urma asteptam sa vad minunea minunilor, marele jet d’eau.

Sarbatoritii acestei zile alcatuiesc o frumoasa fauna, nume mai mici sau mai mari, in siajul carora pot sta zeci de programe speciale de cinemateca pentru uzul diferitelor patologii cinefile.

Prefer sa revad masivitatea teutona a lui Val Kilmer in filme precum “Tombstone” (un  surprinzator de cinematografic remix din categoria Wyatt Earp si ai sai care miroase de departe a “Gunfight at OK Corrall”) ori mult mai putin uitatul “Heat” (mi-aduc si-acum aminte de impresionantul ceaslov dedicat lui Michael Mann rasfoit cu incapatanare intr-un subsol de mall, mai toate citatele fotografice erau bineinteles fotograme din “Heat”).

Ingropaciunea strainei

O ingropara in mare graba. Chiar infasurat in panza ce-i servea drept lintoliu, micul cadavru starnea discutii aprinse: nu era din partea locului, nu fusese niciodata de-a noastra, venea dintr-un mare vuiet inca necunoscut noua, si o dusera la groapa ca pe o roca lunara cazuta pe pamant in urma unei groaznice catastrofe.

Patrick Chamoiseau - Texaco

Aniversam - 7 decembrie

Intr-o zi in care tocmai citisem un articolas despre carticica lui David Mamet, pro-metoda Actors’Studio, Eli Wallach “one of Hollywood's finest character / "Method" actors” si-ar fi sarbatorit aniversarea. La fel Ellen Burstyn a carei evocare cronologica imi lungeste lista cu filme de revazut (“The Last Picture Show”, “The Exorcist”, “Alice Doesn’t Live Here Anymore”, “Providence” ba chiar si … “Requiem for a Dream”). 

*

La care se adauga doua filme care-l readuc in amintire pe Hurd Hatfield (“The Picture of Dorian Gray” merita vazut pentru prim planul pe figura lui halucinata, ca sa nu mai vorbesc despre “Le Journal d’une femme de chambre”, nu, nu varianta lui Bunuel din 1964, ci cea mai putin excentrica a lui Renoir).

*

Printre regizorii zilei de 7, profit de numele regizorului si scenaristului Jeff Nichols pentru a trece pe listuta “Shotgun Stories” (2007), dar m-as opri mai degraba asupra lui Abdellatif Kechiche; mi-ar fi putut sa pot citi dialogurile stralucitoare din “L’esquive” si “La graine et le mulet” asa cum altadata citeam piesele de teatru, cu placere adica. “Vénus noire” este insa probabil primul sau film de anvergura.

*

Daca despre muzicianul Louis Prima (jazz-ul din “Casino” merita toata atentia cinefagului standard) n-as indrazni sa spun multe cuvinte, ar trebui totusi sa ma opresc la John Kennedy Toole; ma tot intreb de ce “The Neon Bible” si-a gasit corespondent in cinema gratie lui Terence Davies, dar ”A Confederacy of Dunces” inca nu. Un raspuns posibil aici.

Wikipedia

Aniversam - 6 decembrie

Ciudat cum stelele au aliniat pentru data de 6.12 numele unor actori “necelebri” precum Agnes Moorehead (un exemplu bun de artist versatil care a facut parte din Mercury Theatre al lui Orson Welles, si-a imprumutat chipul impenetrabil mamei din “Citizen Kane” sau lui Fanny in “The Magnificent Ambersons”, a trecut prin “All that Heaven Allows” dar si prin seriale comice de teve si “Bewiched”).

*

Din aceeasi gama (reputatie actoriceasca impecabila, prezenta “necelebra”) este si  poliglotul Patrick Bauchau, 131 de filme de filme la activ dintre care pe lista mea de “musai de vazut” stau ”La collectionneuse” si probabil unul dintre cel mai frumoase exemplare wimwendersiene din  colectia prezentata anul acesta de Goethe Institut,”Der Stand der Dinge”.

*

“Necelebritatea” include si actori uitati precum William S. Hart, cowboy pe vremea filmului mut, vedeta demult apusa si regizor in anii 1910-1920.

*

Si regizorii nascuti in aceasta zi fac parte din aceeasi gama - nu-mi place westernul european de tip spaghetti, il voi numi totusi pe unul dintre vajnicii sai, Sergio Corbucci (Django, Companeros, The Great Silence). Alaturi de el, Vladimir Naumov (il citez din cauza legaturii cu Paradjanov, dar nu nu i-am vazut niciun film) si mai ales Alain Tanner.

*

N-am cum sa ma fac ca-l uit pe Peter Handke (teatralitatea aceea manifesta si neoistoita din “Der Himmel über Berlin” este in mare parte mana lui).

Aniversam - 5 decembrie

Stelele s-au aliniat anume, conjuncturile planetare favorizand probabil din plin data de 5 decembrie cu atuurile activitatii regizorale. Trec peste Walt Disney (orice sociopat care se respecta are o problema cu Bambi), prefer sa-mi trag sufletul in zona de umbra din jurul lui Fritz Lang; in legatura cu acesta, visez un program de cineclub care sa nu se opreasca numai la expresionismul lui de tinerete, ci sa exploateze in special creatia sa din perioada americana; preferatele mele fiind “You Live Once”, “Fury”, “Man Hunt”, “The Woman in the Window”, dar mai ales “Scarlet Street” si “House by the River”.

Intertextualitate, plagiat, Oulipo revival si "uncreative writing"

Un articol interesant aici:

It's Not Plagiarism. In the Digital Age, It's 'Repurposing.'

(extras din cartea lui Kenneth Goldsmith, "Uncreative Writing: Managing Language in the Digital Age")

Aniversam - 3 decembrie

Curiozitati benigne si oaresce obiceiuri compulsive ma imping zilnic sa consult nu atat horoscopul, cat mai degraba lista cu aniversatii zilei. Ii aleg cu grija pe cei care ar trebui sa-mi spuna ceva sau care cu siguranta imi sunt familiari, ii impart pe categorii precum “cinema”, ”lecturii” si “altele” in care uneori se afla muzicieni sau artisti multimedia de exemplu.

Wikipedia

O iau de exemplu pe Amanda Seyfried, genul acela de blondoare cu ochii verzi din arsenalul hollywoodian pe care o confund cu alte blondori cu vechi verzi sau albastri, oricum nu am foarte mare respect pentru actorii care inca nu si-au facut inca mana in filme care sa necesite abilitati artistice deosebite. Evident ca nu m-am dus s-o vad in comedii pentru adolescente gen “Letter to Juliet” ori pentru bunici precum “Mamma mia!”, am ignorat trailerul “Red Riding Hood” dar am vazut-o in “In Time”, un curios film fantastic pe care-l asteptam la cotitura din cauza lui Andrew Niccol care m-a fermecat demult, cand cu “Gattaca”. Are aici Amanda un rol oarecum ingrat (o fata frumoasa, bogata si foarte sperioasa care descopera frisonii luptei cu timpul si se transforma intr-un fel de papusica Bonnie putin edulcorata, mai degraba sexy trash).

*

Wikipedia

Julianne Moore este cu totul alta treaba, nu neaparat cauzata de experienta, cat mai degraba de consistenta,

Despre starea de sanatate ca singularitate nesuferita

Inchipuie-ti o boala care avanseaza rapid stergand totul in urma ei, astfel ca cineva ajuns in faza terminala nu-si mai aminteste de momentele anterioare cand se simtise bine. Un bolnav lipsit de amintirea starii de sanatate, ba chiar mai rau, un bolnav care confunda sanatatea cu vreo boala trecatoare, usor de vindecat, si de care a suferit vreme de mai multi ani. O boala capabila sa creeze o iluzie (..). O boala mincinoasa si perfect capabila sa inventeze monstri pe care sa-i distruga cu adevarata ei monstruozitate bine camuflata.

Acum gandeste-te la toti bolnavii pe care ii cunosti si vei avea imaginea unui magnific grup care se pregateste sa te linseze.

Eroi de Ray Loriga. Ed. Curtea Veche, in traducerea lui Adrian Buz

Carti...

Situl meu preferat de cumparat carti online a decis ca ziua de 10 noiembrie sa fie dedicata unei actiuni comerciale cu discounturi imense in functie de fiecare fus orar. Am primit invitatia pe e-mail si mi-am selectat intr-o doara cateva titluri pe care le-as fi dorit in biblioteca si nu prea, cert este ca in ultimele ore ale serii am incercat sa smulg si eu cate ceva din oferta. N-am avut niciodata sentimentul vanzarii cartilor ca painea calda, nici macar atunci cand si cartile si painea lipseau din galantare si de pe rafturi: am numarat 6 minute si 21 de secunde si stocul de 500 de bucati alocat unui titlu cu de 60% reducere s-a topit ca zapada la soare. Am lasat balta cumparaturile ametita de frenezia online si de scurgerea stocurilor de carte pana la secare.

Contrapartea amaruie a acestui sentiment a fost ocazionata la numai cateva zile mai apoi, de vizita facuta in libraria mea preferata. Lume multa, tropaitoare si iscoditoare. Cartile insa locuiesc aici cu sfiala, cumva pierdute in excesul de ceaiuri, papusi, vinuri, paste, ceainice, hartii de ambalat, carnetele, tirbusoane, serviete si haine. Aici cartile nu seaca niciodata.

Mia Couto - Veranda cu frangipani

Editura ART

Publicat mai demult la editura “ART” intr-una dintre colectiile mele preferate ”Desenul din covor”, romanul scriitorului mozambican Mia Couto este o colectie de psihopatologii post-coloniale in cheie lirica. Punctul de plecare il constituie tribulatiile Mozambicului in perioada imediat urmatoare proclamarii independentei, iar punctul de sosire ar fi un roman cu o legatura de chei lasata la vedere. Realitatea este filtrata prin lentila unui lirism mai condimentat decat cel sudamerican. Ma feresc sa folosesc termenul de “realism magic” pe care-l trag de urechi de fiecare data cand fara sa vreau dau peste o astfel de carte care povesteste apusul unei lumi.

Peisajul supleant

"In peisajul legendei (…) muntele este Muntele, raul este Raul, padurea Padurea si marea Marea. Particularul devine totdeauna general, crearea distincta a peisajului reprezinta fenomenul in sine si, ca atare, pare sa nu mai posede individualitatea pe care o etaleaza toate fenomenele din natura. Lumea este nivelata (…) Personajele legendei molipsesc mediul inconjurator prin caracterul lor reprezentativ, pana si peisajul devine supleant.”

Este ceea ce gasesc scris in cartea mea de mic-dejun “Miere de bondari“ de Torgny Lindgren pe care o recitesc cu mirare. Traducerea semnata de Dan Shafran suna placut. Imi ramane mintea la platitudinea peisajului “supleant” si ma intreb daca acesta poate bantui si cinema-ul. Sa fie Jodorovsky? (a se include aici si desenul jodorovskian). Sa fie Bunuel?

El Topo (A.Jodorowsky) © Schlock Footage

Ecouri groenlandeze: Jørn Riel, “La passion secrète de Fjordur”

10/18

Are reputatia de a scrie pornind de la fapte reale, traite de el insusi sau auzite de la altii pe care le transforma in carti un pic mai speciale (imi place cum sunt numite ele in franceza, ”racontars”, cuvantul transmite cum nu se poate mai bine fragilul si anevoiosul echilibru intre adevar si umbra lui mitologica). Povestile sale sunt atat de adevarate ”incat ar putea fi inventii”. Se spune ca mai ales curiozitatea unui colportor i-a descoperit talentul si i-a publicat prima carte fara stirea lui. Nu stiu sa fi fost tradus in limba romana, desi s-ar fi cuvenit sa fie, probabil ca astazi el este unul dintre ultimii marii povestitori-colportori.

Fiecare volumas de Jørn Riel incepe cu o prima pagina care plaseaza titlul cu pricina in cronologia trilogiilor si ciclurilor deja publicate pe care oricum le poti citi in ce ordine vrei. Fiecare carte este independenta si in acelasi timp legata de celelalte surate ale sale printr-o libera circulatie a personajelor, a stilului si mai ales a ambiantei polare in care toate aceste aventuri au loc. Timpul nu prea are importanta in acest context. Ca dovada, autorul dedica doua cicluri ternare de povestiri existentei unui trib inuit undeva in illo tempore si un set de culegeri de ”povestiri arctice” existentei unui grup de vanatori plasati in nord estul Groenlandei undeva la inceputul secolului XX.

Sunt doua lumi complet diferite, abordate de autor in tonalitati diferite.

Panseaua zilei

Profesorul meu spunea: "Cand traduci trebuie sa-ti ridici nasul din hartii."

Asta inseamna ca nu se traduce urmarind cuvintele limbii, de la stanga la dreapta, ci numai dupa ce ai inteles pe deplin fraza. Aceasta se cere digerata in profunzime pana ajungi la fibra ei intima. Citesc cartea de atatea ori incat ii gauresc paginile. Mai intai o invat pe de rost. Dupa care vine si ziua in care in sfarsit aud muzica textului.

Svetlana Geier

NB: Rareori se scrie despre traducatori, cu atat mai notabila este ocazia de a-i imortaliza intr-un documentar. Si asta chiar daca acesta exploateaza mai degraba incredibilele meandre ale vietii uneia dintre cele mai exemplare “voci” intr-ale traducerii, lasand cumva la o parte infernul luptei cu cuvintele.

... cu putin fantasy - Joe Abercrombie, “The Blade Itself”

In sinea mea cred ca exista o comunitate a cititorilor de literatura Fantasy si ca aceasta functioneaza ca o secta: intri usor in gasca, iesi foarte greu pentru ca genul este foarte adictiv si in plus dai o multime de bani pe carti “de neratat” pentru ca sunt volumul 6 sau 10 din nu stiu ce saga pe care editura a avut bunul simt sa o faca bucati pentru a te jumuli si mai abitir. Cititorii care fac mofturi la traducere (de obicei mediocra, cartile au mai mult de 350 de pagini) sunt putini. Cititorii infocati nu dau banii pe variantele hardback, dar sunt in stare de multe cand urmarea seriei preferate intarzie mai mult de 6 luni. Cititorii cei mai contaminati sunt usor de recunoscut, isi poarta in avataruri personajele preferate si citatele cele mai sensibile. Si in sfarsit, cititorii cei mai abulici sunt cei care se dedica trup si suflet unui anumit autor sau unei anumite serii de autor astfel incat orice schimbare sau adaptare in alt format va fi judecata aspru. Acestia sunt “puristii”.

JoeAbercrombie.com

Scurte consideratii semantice pe marginea unei etichete

Traducerea e lucru mare. Mai ales cand este vorba de etichetele unor produse venite de la antipozi. Acestea (etichetele, nu produsele) poseda o curioasa caracteristica: descrierea produsului este inlocuita de mici panseuri complet decontextualizate traduse in engleza cu ajutorul motoarelor de traducere automate. Rezultatul seamana cu loteria papagalilor, este adica sibilin si deseori poetic.

Pentru cosul meu handmade am avut dreptul la urmatorul comentariu pe eticheta:

Your day is filled with happiness and love. 

life was beautiful then. I remember the time.

Conceptul de “natsukashii” nu-i departe. Dupa unii, acesta nu are corespondent exact in limba engleza, din ratiuni nu atat semantice cat culturale: in japoneza amintirea nu poseda dimensiunea “algezica”, dureroasa pe care o presupune semantic si etimologic raportarea la trecut in occident, ba mai mult accentul nu cade in japoneza pe subiectul care suporta (re)amintirea, ci pe obiectul care o ocazioneaza.

Inceput de capitol

Unul dintre defectele mele cele mai deranjante este faptul ca imi cultiv aversunile. Una dintre acestea din urma priveste reteaua de librarii Diverta, nascuta fiind din multiplele mici incidente inregistrate cu ocazia vizitelor in vreuna din librarii in care mi s-a intarit convingerea ca am de-a face cu o hala de papetarie cu un raion de carte auxiliar destinat necititorilor. Cireasa de pe tort a fost hidosenia diverteasca instalata in centrul orasului, peste drum de Carturesti, in spatiul prost gandit/luminat/organizat din locatia fostului magazin Eva. Mi-am jurat atunci sa nu mai pun piciorul in vreo hala diverteasca oriunde ar fi ea si asa am facut pana mai ieri.

E vara, librariile mai goale decat de obicei afiseaza reduceri, asa ca am intrat. Si am cumparat. Carti, nu papetarie, cum planuisem.

PenguinBooks

Surpriza surprizelor este un romanel  de aventuri cu tenta supranaturala cu coperta vintage pe numele lui “The Beetle”, scris de Richard Marsh in 1897. Carticica are un un tagline care m-a facut sa ma gandesc mai degraba la un film de categoria Z (“Vengeance takes many forms”) si face probabil parte dintr-o serie de tipul “si ei s-au vandut bine la vremea lor, dar n-a fost sa fie”.

M-a uimit inceputul, o intrare in tema care aduce mai degraba cu Raymond Chandler sau cu oricare din romanele cu detectivi din anii 30-40 ai secolului XX:

'No room!--Full up!'

He banged the door in my face.

That was the final blow.

To have tramped about all day looking for work; to have begged even for a job which would give me money enough to buy a little food; and to have tramped and to have begged in vain,--that was bad. But, sick at heart, depressed in mind and in body, exhausted by hunger and fatigue, to have been compelled to pocket any little pride I might have left, and solicit, as the penniless, homeless tramp which indeed I was, a night's lodging in the casual ward,-- and to solicit it in vain!--that was worse. Much worse. About as bad as bad could be.

I stared, stupidly, at the door which had just been banged in my face.

PenguinBooks

Si pentru ca veni vorba de 1897, iata cum incepe “Dracula” lui Bram Stoker, publicat in acelasi an: cu o voce la persoana intai mult mai in ton cu pasul modei de atunci, filtrata prin motivul jurnalului de calatorie gasit a posteriori:

Jonathan Harker's Journal

(Kept in shorthand)

3 May. Bistritz.--Left Munich at 8:35 P.M., on 1st May, arriving at Vienna early next morning; should have arrived at 6:46, but train was an hour late. Buda-Pesth seems a wonderful place, from the glimpse which I got of it from the train and the little I could walk through the streets.  I feared to go very far from the station, as we had arrived late and would start as near the correct time as possible. The impression I had was that we were leaving the West and entering the East; the most western of splendid bridges over the Danube, which is here of noble width and depth, took us among the traditions of Turkish rule.

*****

Ambele povesti cultiva misterul, senzationalul si frisonul necunoscutului oriental  folosind cu succes naratiunea alternata din perspective multiple. Lucru curios, lumea adora sa (re)descopere cu entuziasm aceeasi tehnica in fantasy-ul de aventuri cultivat de George R. R. Martin.

Cum ambele carti se afla acum in domeniul public, le puteti citi pe Project Gutenberg, aici si aici.

Panseaua zilei- o chestiune de hidraulica

The sea is, after all, in many respects, only a wetter form of air. And it is known that air is heavier the lower you go and lighter the higher you fly. 

Terry Pratchett - Going Postal

Despre “fructificare”

Mollat.com

Daca ma iau dupa excelenta cronica de carte semnata de Antoine de Baecque dintr-un supliment literar al “Le Monde”, “fructificarea” este o forma de reificare a puterii politice in si de catre spatiul public. Practicata cu asiduitate de pamfletul politic si ilustrata de inevitabila caricatura, aceasta se declina in “n” exemple dintre care cel mai productiv pare a fi motivul perei. Despre acesta a ales scriitorul de benzi desenate Fabrice Erre sa diserteze intr-un eseu dragalas, “Le règne de la poire: caricatures de l'esprit bourgeois de Louis-Philippe à nos jours” (ed. Champ Vallon, coll. “La chose publique”) care sub aparentele unui studiu asupra imaginarului satiric politic de la sfarsitul sec XIX incoace ascunde, dupa parerea maestrului de Baecque un parcurs antropologic al imaginarului care a dus la “pirificarea” detinatorului puterii politice de la Louis-Philippe incoace, multumita libertatii de expresie garantata in perioada guvernarii sale. Para ca o cristalizare a caldutei cai de mijloc, ca referire (auto)ironica la baza sociala a regimului burghez isi trage “rotunjimile” semantice si simbolice din deceniile prealabile menite sa legimiteze economic viziunea lui Guizot.

Caricatura lui Louis-Philippe in Charivari

http://www.historien-anecdotique.fr

N-as fi recunoscut paternitatea acestui articol-cronica de carte daca undeva de Baecque nu s-ar fi abtinut sa nu compare metoda de investigare a autorului (un fel de suprapunere savuroasa a metodei istoriografului peste exploatarea genealogiilor, surselor si interpretarilor) cu o “acumulare isterica de gaguri” ca in “The Party“ al lui Blake Edwards.

Nu tin minte sa ma fi interesat caricatura politica; intentia lui Antoine de Baecque de a semnala (cu verva si inteligenta) acest eseu la inceput de vacanta de vara mi-a dat dintr-o data chef sa citesc cartea lui Fabrice Erre.

Pret de-o secunda m-am intrebat chiar daca “fructificarea” asta, ca semn al coacerii spiritului critic social, va fi fiind prezenta si pe la noi.

Panseaua zilei

J'ai lu récemment un entretien du patron de Lacoste. A la question sur son livre de chevet, il a répondu 'Jamais de livres'. Il y a dix ans, le même patron aurait dit ' Je relis Proust', même s'il ne l'a jamais lu. Aujourd'hui, on peut afficher sans complexe qu'on se fiche des livres.

Am citit recent un interviu cu patronul Lacoste. Cand a fost intrebat care ii este cartea de capatai, acesta a raspuns “Nu ma intereseaza cartile”. Acum zece ani, acelasi patron ar fi afirmat “Il recitesc pe Proust” chiar daca n-ar fi fost adevarat. Astazi lumea nu se mai simte jenata sa spuna de-a dreptul ca putin ii pasa de carti.

Semnat: Olivier Rubinstein, ex patron Denoël

Pictures of an exhibition - Daniel Buren 2011- Instalatia “Echos-Travaux in situ” (Centre Pompidou-Metz)

Centre Pompidou Metz

Rareori ma simt atinsa de aripa inspiratiei atunci cand este vorba de arta contemporana, inot contra curentului atunci cand este vorba de tendinte, stiluri si scoli care s-au perindat prin muzee in ultimii 50 de ani. Propria mea reactie m-a surprins acum un deceniu cand am reactionat pozitiv la “oroarea” din curtea interioara de la Palais Royal semnata de Daniel Buren si purtand pretentiosul nume de “Les Deux Plateaux” (un dalaj pustiit semanat cu coloane de inaltimi variabile, numai dungi albe si negre).