Despre dificultatea de-a scrie atunci cand ai atatea de citit

Ma tot invart in jurul lui "Evariste", prim roman cu aspect biografic semnat de François-Henri Désérable. Imi promit sa-l citesc dupa ce termin cu gaura de vierme numita "Zone" care-mi mananca toata energia de cititor in prezent.

Pana atunci insa, descopar cu placere blogul foarte tanarului romancier, profesionist intr-ale hocheiului pe gheata si pasionat de perioada revolutiei franceze.

www.labaule.com

Curé or not curé- Lydia Davis si traducerea textului clasic

Gasit aici un interviu cu Lydia Davis despre traducerea textului de proza clasic. "Curé or not curé" va fi panseaua zilei.

In ceea ce o priveste pe traducatoare, m-am ciocnit cu numele ei intr-o cronica a lui Eric Chevillard ("Logique du fourre-tout") dintr-un "Monde des livres" mai vechi  in care acesta vorbea in termeni savurosi despre traducerea in franceza a ultimului sau roman, "Can't and Won't" (2014). Mi-a facut cu ochiul, asa ca o semnalez, in franceza, in traducerea Annei Rabinovitch, acesta se numeste "Histoire réversible". Mi-ar place sa pot face comparatia variantei traduse cu textul original, simt ca e loc de comentarii, dar asta va fi mereu o alta poveste.

Lucrul facut e bun facut, asa ca pun pana una alta pe lista de cumparaturi urmatoarele titluri: "Can’t and Won’t" (2014) si "Varieties of Disturbance" (2007).

Huffingtonpost.com

O problema de respiratie

Imi place mult ”Books”, o revista de cultura pe cale de disparitie in format publicatie zic eu, in ciuda disperatelor manevre  de resuscitare  via actiuni de crowdfunding . Imi place si mai mult ”Books” de cateva numere incoace pentru ca editorul insereaza constant notite despre traducerea de carte. Mestesugul e discret si cvasi ignorat de cititorul obisnuit, traducatorul e in foarte rare cazuri  si cu putine exceptii  remarcat, iubit, aclamat, admirat, injurat, comparat samd.

A portiona, a redenumi

Aici o addenda necesara la studiile levistrauss-iene:procesul cultural al renumirii (si etichetarii) carnii in procesul anterior prepararii culinare cu focus pe arta decupajului macelaresc si variatiile sale pe zone culturale ( ce spun kashrut-ul& halal-ul,cate ceva despre arta europeana a portionarii) si temporale (procesarea industriala, ambalajul de plastic si sibilinele etichete insotitoare).

Introducing Tim Mohr- ladyfingers vs madeleines

Tim Mohr, unul dintre cei mai interesanti traducatori  americani de carte din limba germana:

Aici un excelent articol despre traducerea romanului "Feuchtgebiete (Wetlands)" de Charlotte Roche

My First time (The Paris Review) - interviu cu Helen DeWitt

Prima impresie dupa ascultarea (mai degraba decat vizionarea filmuletului): inca o data, inteleg ce spune autoarea si totusi am nevoie constanta de reluarea textului iar si iar. Acelasi lucru mi s-a intamplat cu cartea sa de debut, "The Last Samurai", o incantare muncita, la care cititorul ajunge cu greu, dupa relectura si reflectie.

Update: un interviu interesant aici despre cea mai intriganta autoare de pe lista mea de lecturi. Imi spun ca e musai sa recitesc "The Last Samurai" si sa includ pe lista "decititneaparat" si "Lightning Rods" pe care o deschid aproape in fiecare zi fara a avea curajul sa merg mai departe de o pagina.

  Placut mult urmatorul citat:

The self is a set of linguistic patterns. (...) Reading and speaking in another language is like stepping into an alternate history of yourself where all the bad connotations are gone.

Panseaua zilei

America’s greatest revelation was not the atom bomb, not Fundamentalism, not fat farms, not Elvis, not even the quite astute observation that gentlemen prefer blondes, but the great heights to which she has propelled ice cream.

Semnat “Dad”

Marisha Pessl, “Special Topics In Calamity Physics”

Sarbatorim...

Este clar, astfel de compilatii care-mi maresc mie alarmant de mult listele cu “de vazut”, “de revazut”, “de citit” sunt mari mancatoare de timp. Simt insa nevoia sa pomenesc astfel de zile in care stelele s-au aliniat in trecut mai altfel. 31 decembrie nu-i pentru mine decat o data in calendar si amintirea inghetata a unei strazi omonime geneveze cu aer de prajitura cochet ornata la capatul careia acum ceva timp in urma asteptam sa vad minunea minunilor, marele jet d’eau.

Sarbatoritii acestei zile alcatuiesc o frumoasa fauna, nume mai mici sau mai mari, in siajul carora pot sta zeci de programe speciale de cinemateca pentru uzul diferitelor patologii cinefile.

Prefer sa revad masivitatea teutona a lui Val Kilmer in filme precum “Tombstone” (un  surprinzator de cinematografic remix din categoria Wyatt Earp si ai sai care miroase de departe a “Gunfight at OK Corrall”) ori mult mai putin uitatul “Heat” (mi-aduc si-acum aminte de impresionantul ceaslov dedicat lui Michael Mann rasfoit cu incapatanare intr-un subsol de mall, mai toate citatele fotografice erau bineinteles fotograme din “Heat”).

Ingropaciunea strainei

O ingropara in mare graba. Chiar infasurat in panza ce-i servea drept lintoliu, micul cadavru starnea discutii aprinse: nu era din partea locului, nu fusese niciodata de-a noastra, venea dintr-un mare vuiet inca necunoscut noua, si o dusera la groapa ca pe o roca lunara cazuta pe pamant in urma unei groaznice catastrofe.

Patrick Chamoiseau - Texaco

Aniversam - 7 decembrie

Intr-o zi in care tocmai citisem un articolas despre carticica lui David Mamet, pro-metoda Actors’Studio, Eli Wallach “one of Hollywood's finest character / "Method" actors” si-ar fi sarbatorit aniversarea. La fel Ellen Burstyn a carei evocare cronologica imi lungeste lista cu filme de revazut (“The Last Picture Show”, “The Exorcist”, “Alice Doesn’t Live Here Anymore”, “Providence” ba chiar si … “Requiem for a Dream”). 

*

La care se adauga doua filme care-l readuc in amintire pe Hurd Hatfield (“The Picture of Dorian Gray” merita vazut pentru prim planul pe figura lui halucinata, ca sa nu mai vorbesc despre “Le Journal d’une femme de chambre”, nu, nu varianta lui Bunuel din 1964, ci cea mai putin excentrica a lui Renoir).

*

Printre regizorii zilei de 7, profit de numele regizorului si scenaristului Jeff Nichols pentru a trece pe listuta “Shotgun Stories” (2007), dar m-as opri mai degraba asupra lui Abdellatif Kechiche; mi-ar fi putut sa pot citi dialogurile stralucitoare din “L’esquive” si “La graine et le mulet” asa cum altadata citeam piesele de teatru, cu placere adica. “Vénus noire” este insa probabil primul sau film de anvergura.

*

Daca despre muzicianul Louis Prima (jazz-ul din “Casino” merita toata atentia cinefagului standard) n-as indrazni sa spun multe cuvinte, ar trebui totusi sa ma opresc la John Kennedy Toole; ma tot intreb de ce “The Neon Bible” si-a gasit corespondent in cinema gratie lui Terence Davies, dar ”A Confederacy of Dunces” inca nu. Un raspuns posibil aici.

Wikipedia

Aniversam - 6 decembrie

Ciudat cum stelele au aliniat pentru data de 6.12 numele unor actori “necelebri” precum Agnes Moorehead (un exemplu bun de artist versatil care a facut parte din Mercury Theatre al lui Orson Welles, si-a imprumutat chipul impenetrabil mamei din “Citizen Kane” sau lui Fanny in “The Magnificent Ambersons”, a trecut prin “All that Heaven Allows” dar si prin seriale comice de teve si “Bewiched”).

*

Din aceeasi gama (reputatie actoriceasca impecabila, prezenta “necelebra”) este si  poliglotul Patrick Bauchau, 131 de filme de filme la activ dintre care pe lista mea de “musai de vazut” stau ”La collectionneuse” si probabil unul dintre cel mai frumoase exemplare wimwendersiene din  colectia prezentata anul acesta de Goethe Institut,”Der Stand der Dinge”.

*

“Necelebritatea” include si actori uitati precum William S. Hart, cowboy pe vremea filmului mut, vedeta demult apusa si regizor in anii 1910-1920.

*

Si regizorii nascuti in aceasta zi fac parte din aceeasi gama - nu-mi place westernul european de tip spaghetti, il voi numi totusi pe unul dintre vajnicii sai, Sergio Corbucci (Django, Companeros, The Great Silence). Alaturi de el, Vladimir Naumov (il citez din cauza legaturii cu Paradjanov, dar nu nu i-am vazut niciun film) si mai ales Alain Tanner.

*

N-am cum sa ma fac ca-l uit pe Peter Handke (teatralitatea aceea manifesta si neoistoita din “Der Himmel über Berlin” este in mare parte mana lui).

Aniversam - 5 decembrie

Stelele s-au aliniat anume, conjuncturile planetare favorizand probabil din plin data de 5 decembrie cu atuurile activitatii regizorale. Trec peste Walt Disney (orice sociopat care se respecta are o problema cu Bambi), prefer sa-mi trag sufletul in zona de umbra din jurul lui Fritz Lang; in legatura cu acesta, visez un program de cineclub care sa nu se opreasca numai la expresionismul lui de tinerete, ci sa exploateze in special creatia sa din perioada americana; preferatele mele fiind “You Live Once”, “Fury”, “Man Hunt”, “The Woman in the Window”, dar mai ales “Scarlet Street” si “House by the River”.

Intertextualitate, plagiat, Oulipo revival si "uncreative writing"

Un articol interesant aici:

It's Not Plagiarism. In the Digital Age, It's 'Repurposing.'

(extras din cartea lui Kenneth Goldsmith, "Uncreative Writing: Managing Language in the Digital Age")

Aniversam - 3 decembrie

Curiozitati benigne si oaresce obiceiuri compulsive ma imping zilnic sa consult nu atat horoscopul, cat mai degraba lista cu aniversatii zilei. Ii aleg cu grija pe cei care ar trebui sa-mi spuna ceva sau care cu siguranta imi sunt familiari, ii impart pe categorii precum “cinema”, ”lecturii” si “altele” in care uneori se afla muzicieni sau artisti multimedia de exemplu.

Wikipedia

O iau de exemplu pe Amanda Seyfried, genul acela de blondoare cu ochii verzi din arsenalul hollywoodian pe care o confund cu alte blondori cu vechi verzi sau albastri, oricum nu am foarte mare respect pentru actorii care inca nu si-au facut inca mana in filme care sa necesite abilitati artistice deosebite. Evident ca nu m-am dus s-o vad in comedii pentru adolescente gen “Letter to Juliet” ori pentru bunici precum “Mamma mia!”, am ignorat trailerul “Red Riding Hood” dar am vazut-o in “In Time”, un curios film fantastic pe care-l asteptam la cotitura din cauza lui Andrew Niccol care m-a fermecat demult, cand cu “Gattaca”. Are aici Amanda un rol oarecum ingrat (o fata frumoasa, bogata si foarte sperioasa care descopera frisonii luptei cu timpul si se transforma intr-un fel de papusica Bonnie putin edulcorata, mai degraba sexy trash).

*

Wikipedia

Julianne Moore este cu totul alta treaba, nu neaparat cauzata de experienta, cat mai degraba de consistenta,

Despre starea de sanatate ca singularitate nesuferita

Inchipuie-ti o boala care avanseaza rapid stergand totul in urma ei, astfel ca cineva ajuns in faza terminala nu-si mai aminteste de momentele anterioare cand se simtise bine. Un bolnav lipsit de amintirea starii de sanatate, ba chiar mai rau, un bolnav care confunda sanatatea cu vreo boala trecatoare, usor de vindecat, si de care a suferit vreme de mai multi ani. O boala capabila sa creeze o iluzie (..). O boala mincinoasa si perfect capabila sa inventeze monstri pe care sa-i distruga cu adevarata ei monstruozitate bine camuflata.

Acum gandeste-te la toti bolnavii pe care ii cunosti si vei avea imaginea unui magnific grup care se pregateste sa te linseze.

Eroi de Ray Loriga. Ed. Curtea Veche, in traducerea lui Adrian Buz

Carti...

Situl meu preferat de cumparat carti online a decis ca ziua de 10 noiembrie sa fie dedicata unei actiuni comerciale cu discounturi imense in functie de fiecare fus orar. Am primit invitatia pe e-mail si mi-am selectat intr-o doara cateva titluri pe care le-as fi dorit in biblioteca si nu prea, cert este ca in ultimele ore ale serii am incercat sa smulg si eu cate ceva din oferta. N-am avut niciodata sentimentul vanzarii cartilor ca painea calda, nici macar atunci cand si cartile si painea lipseau din galantare si de pe rafturi: am numarat 6 minute si 21 de secunde si stocul de 500 de bucati alocat unui titlu cu de 60% reducere s-a topit ca zapada la soare. Am lasat balta cumparaturile ametita de frenezia online si de scurgerea stocurilor de carte pana la secare.

Contrapartea amaruie a acestui sentiment a fost ocazionata la numai cateva zile mai apoi, de vizita facuta in libraria mea preferata. Lume multa, tropaitoare si iscoditoare. Cartile insa locuiesc aici cu sfiala, cumva pierdute in excesul de ceaiuri, papusi, vinuri, paste, ceainice, hartii de ambalat, carnetele, tirbusoane, serviete si haine. Aici cartile nu seaca niciodata.

Mia Couto - Veranda cu frangipani

Editura ART

Publicat mai demult la editura “ART” intr-una dintre colectiile mele preferate ”Desenul din covor”, romanul scriitorului mozambican Mia Couto este o colectie de psihopatologii post-coloniale in cheie lirica. Punctul de plecare il constituie tribulatiile Mozambicului in perioada imediat urmatoare proclamarii independentei, iar punctul de sosire ar fi un roman cu o legatura de chei lasata la vedere. Realitatea este filtrata prin lentila unui lirism mai condimentat decat cel sudamerican. Ma feresc sa folosesc termenul de “realism magic” pe care-l trag de urechi de fiecare data cand fara sa vreau dau peste o astfel de carte care povesteste apusul unei lumi.

Peisajul supleant

"In peisajul legendei (…) muntele este Muntele, raul este Raul, padurea Padurea si marea Marea. Particularul devine totdeauna general, crearea distincta a peisajului reprezinta fenomenul in sine si, ca atare, pare sa nu mai posede individualitatea pe care o etaleaza toate fenomenele din natura. Lumea este nivelata (…) Personajele legendei molipsesc mediul inconjurator prin caracterul lor reprezentativ, pana si peisajul devine supleant.”

Este ceea ce gasesc scris in cartea mea de mic-dejun “Miere de bondari“ de Torgny Lindgren pe care o recitesc cu mirare. Traducerea semnata de Dan Shafran suna placut. Imi ramane mintea la platitudinea peisajului “supleant” si ma intreb daca acesta poate bantui si cinema-ul. Sa fie Jodorovsky? (a se include aici si desenul jodorovskian). Sa fie Bunuel?

El Topo (A.Jodorowsky) © Schlock Footage

Ecouri groenlandeze: Jørn Riel, “La passion secrète de Fjordur”

10/18

Are reputatia de a scrie pornind de la fapte reale, traite de el insusi sau auzite de la altii pe care le transforma in carti un pic mai speciale (imi place cum sunt numite ele in franceza, ”racontars”, cuvantul transmite cum nu se poate mai bine fragilul si anevoiosul echilibru intre adevar si umbra lui mitologica). Povestile sale sunt atat de adevarate ”incat ar putea fi inventii”. Se spune ca mai ales curiozitatea unui colportor i-a descoperit talentul si i-a publicat prima carte fara stirea lui. Nu stiu sa fi fost tradus in limba romana, desi s-ar fi cuvenit sa fie, probabil ca astazi el este unul dintre ultimii marii povestitori-colportori.

Fiecare volumas de Jørn Riel incepe cu o prima pagina care plaseaza titlul cu pricina in cronologia trilogiilor si ciclurilor deja publicate pe care oricum le poti citi in ce ordine vrei. Fiecare carte este independenta si in acelasi timp legata de celelalte surate ale sale printr-o libera circulatie a personajelor, a stilului si mai ales a ambiantei polare in care toate aceste aventuri au loc. Timpul nu prea are importanta in acest context. Ca dovada, autorul dedica doua cicluri ternare de povestiri existentei unui trib inuit undeva in illo tempore si un set de culegeri de ”povestiri arctice” existentei unui grup de vanatori plasati in nord estul Groenlandei undeva la inceputul secolului XX.

Sunt doua lumi complet diferite, abordate de autor in tonalitati diferite.

Panseaua zilei

Profesorul meu spunea: "Cand traduci trebuie sa-ti ridici nasul din hartii."

Asta inseamna ca nu se traduce urmarind cuvintele limbii, de la stanga la dreapta, ci numai dupa ce ai inteles pe deplin fraza. Aceasta se cere digerata in profunzime pana ajungi la fibra ei intima. Citesc cartea de atatea ori incat ii gauresc paginile. Mai intai o invat pe de rost. Dupa care vine si ziua in care in sfarsit aud muzica textului.

Svetlana Geier

NB: Rareori se scrie despre traducatori, cu atat mai notabila este ocazia de a-i imortaliza intr-un documentar. Si asta chiar daca acesta exploateaza mai degraba incredibilele meandre ale vietii uneia dintre cele mai exemplare “voci” intr-ale traducerii, lasand cumva la o parte infernul luptei cu cuvintele.