My First time (The Paris Review) - interviu cu Helen DeWitt

Prima impresie dupa ascultarea (mai degraba decat vizionarea filmuletului): inca o data, inteleg ce spune autoarea si totusi am nevoie constanta de reluarea textului iar si iar. Acelasi lucru mi s-a intamplat cu cartea sa de debut, "The Last Samurai", o incantare muncita, la care cititorul ajunge cu greu, dupa relectura si reflectie.

Update: un interviu interesant aici despre cea mai intriganta autoare de pe lista mea de lecturi. Imi spun ca e musai sa recitesc "The Last Samurai" si sa includ pe lista "decititneaparat" si "Lightning Rods" pe care o deschid aproape in fiecare zi fara a avea curajul sa merg mai departe de o pagina.

  Placut mult urmatorul citat:

The self is a set of linguistic patterns. (...) Reading and speaking in another language is like stepping into an alternate history of yourself where all the bad connotations are gone.

Aniversam - 3 decembrie

Curiozitati benigne si oaresce obiceiuri compulsive ma imping zilnic sa consult nu atat horoscopul, cat mai degraba lista cu aniversatii zilei. Ii aleg cu grija pe cei care ar trebui sa-mi spuna ceva sau care cu siguranta imi sunt familiari, ii impart pe categorii precum “cinema”, ”lecturii” si “altele” in care uneori se afla muzicieni sau artisti multimedia de exemplu.

Wikipedia

O iau de exemplu pe Amanda Seyfried, genul acela de blondoare cu ochii verzi din arsenalul hollywoodian pe care o confund cu alte blondori cu vechi verzi sau albastri, oricum nu am foarte mare respect pentru actorii care inca nu si-au facut inca mana in filme care sa necesite abilitati artistice deosebite. Evident ca nu m-am dus s-o vad in comedii pentru adolescente gen “Letter to Juliet” ori pentru bunici precum “Mamma mia!”, am ignorat trailerul “Red Riding Hood” dar am vazut-o in “In Time”, un curios film fantastic pe care-l asteptam la cotitura din cauza lui Andrew Niccol care m-a fermecat demult, cand cu “Gattaca”. Are aici Amanda un rol oarecum ingrat (o fata frumoasa, bogata si foarte sperioasa care descopera frisonii luptei cu timpul si se transforma intr-un fel de papusica Bonnie putin edulcorata, mai degraba sexy trash).

*

Wikipedia

Julianne Moore este cu totul alta treaba, nu neaparat cauzata de experienta, cat mai degraba de consistenta,

Carti...

Situl meu preferat de cumparat carti online a decis ca ziua de 10 noiembrie sa fie dedicata unei actiuni comerciale cu discounturi imense in functie de fiecare fus orar. Am primit invitatia pe e-mail si mi-am selectat intr-o doara cateva titluri pe care le-as fi dorit in biblioteca si nu prea, cert este ca in ultimele ore ale serii am incercat sa smulg si eu cate ceva din oferta. N-am avut niciodata sentimentul vanzarii cartilor ca painea calda, nici macar atunci cand si cartile si painea lipseau din galantare si de pe rafturi: am numarat 6 minute si 21 de secunde si stocul de 500 de bucati alocat unui titlu cu de 60% reducere s-a topit ca zapada la soare. Am lasat balta cumparaturile ametita de frenezia online si de scurgerea stocurilor de carte pana la secare.

Contrapartea amaruie a acestui sentiment a fost ocazionata la numai cateva zile mai apoi, de vizita facuta in libraria mea preferata. Lume multa, tropaitoare si iscoditoare. Cartile insa locuiesc aici cu sfiala, cumva pierdute in excesul de ceaiuri, papusi, vinuri, paste, ceainice, hartii de ambalat, carnetele, tirbusoane, serviete si haine. Aici cartile nu seaca niciodata.

Inceput de capitol

Unul dintre defectele mele cele mai deranjante este faptul ca imi cultiv aversunile. Una dintre acestea din urma priveste reteaua de librarii Diverta, nascuta fiind din multiplele mici incidente inregistrate cu ocazia vizitelor in vreuna din librarii in care mi s-a intarit convingerea ca am de-a face cu o hala de papetarie cu un raion de carte auxiliar destinat necititorilor. Cireasa de pe tort a fost hidosenia diverteasca instalata in centrul orasului, peste drum de Carturesti, in spatiul prost gandit/luminat/organizat din locatia fostului magazin Eva. Mi-am jurat atunci sa nu mai pun piciorul in vreo hala diverteasca oriunde ar fi ea si asa am facut pana mai ieri.

E vara, librariile mai goale decat de obicei afiseaza reduceri, asa ca am intrat. Si am cumparat. Carti, nu papetarie, cum planuisem.

PenguinBooks

Surpriza surprizelor este un romanel  de aventuri cu tenta supranaturala cu coperta vintage pe numele lui “The Beetle”, scris de Richard Marsh in 1897. Carticica are un un tagline care m-a facut sa ma gandesc mai degraba la un film de categoria Z (“Vengeance takes many forms”) si face probabil parte dintr-o serie de tipul “si ei s-au vandut bine la vremea lor, dar n-a fost sa fie”.

M-a uimit inceputul, o intrare in tema care aduce mai degraba cu Raymond Chandler sau cu oricare din romanele cu detectivi din anii 30-40 ai secolului XX:

'No room!--Full up!'

He banged the door in my face.

That was the final blow.

To have tramped about all day looking for work; to have begged even for a job which would give me money enough to buy a little food; and to have tramped and to have begged in vain,--that was bad. But, sick at heart, depressed in mind and in body, exhausted by hunger and fatigue, to have been compelled to pocket any little pride I might have left, and solicit, as the penniless, homeless tramp which indeed I was, a night's lodging in the casual ward,-- and to solicit it in vain!--that was worse. Much worse. About as bad as bad could be.

I stared, stupidly, at the door which had just been banged in my face.

PenguinBooks

Si pentru ca veni vorba de 1897, iata cum incepe “Dracula” lui Bram Stoker, publicat in acelasi an: cu o voce la persoana intai mult mai in ton cu pasul modei de atunci, filtrata prin motivul jurnalului de calatorie gasit a posteriori:

Jonathan Harker's Journal

(Kept in shorthand)

3 May. Bistritz.--Left Munich at 8:35 P.M., on 1st May, arriving at Vienna early next morning; should have arrived at 6:46, but train was an hour late. Buda-Pesth seems a wonderful place, from the glimpse which I got of it from the train and the little I could walk through the streets.  I feared to go very far from the station, as we had arrived late and would start as near the correct time as possible. The impression I had was that we were leaving the West and entering the East; the most western of splendid bridges over the Danube, which is here of noble width and depth, took us among the traditions of Turkish rule.

*****

Ambele povesti cultiva misterul, senzationalul si frisonul necunoscutului oriental  folosind cu succes naratiunea alternata din perspective multiple. Lucru curios, lumea adora sa (re)descopere cu entuziasm aceeasi tehnica in fantasy-ul de aventuri cultivat de George R. R. Martin.

Cum ambele carti se afla acum in domeniul public, le puteti citi pe Project Gutenberg, aici si aici.

Despre “fructificare”

Mollat.com

Daca ma iau dupa excelenta cronica de carte semnata de Antoine de Baecque dintr-un supliment literar al “Le Monde”, “fructificarea” este o forma de reificare a puterii politice in si de catre spatiul public. Practicata cu asiduitate de pamfletul politic si ilustrata de inevitabila caricatura, aceasta se declina in “n” exemple dintre care cel mai productiv pare a fi motivul perei. Despre acesta a ales scriitorul de benzi desenate Fabrice Erre sa diserteze intr-un eseu dragalas, “Le règne de la poire: caricatures de l'esprit bourgeois de Louis-Philippe à nos jours” (ed. Champ Vallon, coll. “La chose publique”) care sub aparentele unui studiu asupra imaginarului satiric politic de la sfarsitul sec XIX incoace ascunde, dupa parerea maestrului de Baecque un parcurs antropologic al imaginarului care a dus la “pirificarea” detinatorului puterii politice de la Louis-Philippe incoace, multumita libertatii de expresie garantata in perioada guvernarii sale. Para ca o cristalizare a caldutei cai de mijloc, ca referire (auto)ironica la baza sociala a regimului burghez isi trage “rotunjimile” semantice si simbolice din deceniile prealabile menite sa legimiteze economic viziunea lui Guizot.

Caricatura lui Louis-Philippe in Charivari

http://www.historien-anecdotique.fr

N-as fi recunoscut paternitatea acestui articol-cronica de carte daca undeva de Baecque nu s-ar fi abtinut sa nu compare metoda de investigare a autorului (un fel de suprapunere savuroasa a metodei istoriografului peste exploatarea genealogiilor, surselor si interpretarilor) cu o “acumulare isterica de gaguri” ca in “The Party“ al lui Blake Edwards.

Nu tin minte sa ma fi interesat caricatura politica; intentia lui Antoine de Baecque de a semnala (cu verva si inteligenta) acest eseu la inceput de vacanta de vara mi-a dat dintr-o data chef sa citesc cartea lui Fabrice Erre.

Pret de-o secunda m-am intrebat chiar daca “fructificarea” asta, ca semn al coacerii spiritului critic social, va fi fiind prezenta si pe la noi.

Panseaua zilei

J'ai lu récemment un entretien du patron de Lacoste. A la question sur son livre de chevet, il a répondu 'Jamais de livres'. Il y a dix ans, le même patron aurait dit ' Je relis Proust', même s'il ne l'a jamais lu. Aujourd'hui, on peut afficher sans complexe qu'on se fiche des livres.

Am citit recent un interviu cu patronul Lacoste. Cand a fost intrebat care ii este cartea de capatai, acesta a raspuns “Nu ma intereseaza cartile”. Acum zece ani, acelasi patron ar fi afirmat “Il recitesc pe Proust” chiar daca n-ar fi fost adevarat. Astazi lumea nu se mai simte jenata sa spuna de-a dreptul ca putin ii pasa de carti.

Semnat: Olivier Rubinstein, ex patron Denoël

Diviziile blindetii sau blindetea diviziilor

Regrete pentru lenea de a nu fi facut pe dracu-n patru pentru a avea varianta originala a ultimei carti a lui Stéphane Audeguy. O rasfoiesc totusi in traducere si probabil ca sint pusa pe cautat acu-n carul cu fin sau imi dau singura probleme-test de traducere, de ma opresc pe a doua pagina din introducere:

“(…) blândeţea, câte divizii?”

Fraza imi suna strident in romana, stiu ca varianta franceza se invoca mult mai des si intr-o varianta eliptica mai eleganta “Le Pape, combien de divisions?”. Uit apoi de problema test si scotocesc netul in engleza, franceza si romana (prezumtii confirmate: in romana fraza este citata rar, formularea cea mai clara ii apartine lui H.R. Patapievici). Uit si de principiul claritatii si trec la explicatii istorice. Gasesc mai multe surse care incearca sa explice si revendice butada lui Stalin.

Prima ar fi “ipoteza Laval”. Laval este Pierre Laval, prim ministru francez in 1935 care trebuie sa incheie cu Stalin un tratat franco-sovietic de asistenta reciproca in caz de agresiune. Remarca acra a lui Stalin era datorata ideii lui Laval de a incuraja catolicismul in Rusia, facilitind astfel relatiile dintre Franta si statul papal.

Wikipedia sustine "ipoteza Yalta". Butada lui Stalin ar fi fost iscata de discutia stirnita de Churchill in 1945 despre respectarea libertatilor religioase in spatiul ocupat de armata rosie pe atunci (ma rog, am suspiciuni in aceasta privinta). Sint unii insa care spun ca povestioara asta se gaseste consemnata in memoriile marelui Churchill. Altii mai chitibusari spun ca in timpul unei pauze a Conferintei de la Yalta, Harry Hopkins, consilier al presedintelui Roosevelt, il informeaza pe Stalin despre intentia presedintelui SUA de a obtine audienta la Papa Pius XII. La care Stalin replica: "Cate divizii are Papa?" vezi adica intr-o carte.

Aici insa citatul este mentionat in Winston Churchill, “The Gathering Storm,” vol. 1, ch. 8, The Second World War (1948). Toate bune si frumoase numai ca exista si “ipoteza Teheran 43” in care este implicat Roosevelt. Eseul lui de William Safire publicat in NYT in noiembrie 1989 si care chiar se numeste “How Many Divisions?” merge pina la Potsdam (1946) si campeaza contextul in situatia bisericii catolice din Ucraina aflata in pericol de asimilare fortata in marea biserica ortodoxa rusa la ordinul marelui Stalin.

Din 1935 pina in 1946, este ceva vreme, nu-i asa ? Pina aici toate bune si frumoase, avem aceiasi actanti. Exista insa si o “ipoteza Truman” citata tot aici in care se vorbeste despre un discurs prezidential coafat in ultima secunda cu butada stalinista cica auzita de Truman la Potsdam. O gogoasa infirmata de catre C. L. Sulzberger in memoriile sale “A Long Row of Candles” pp. 365–66 (1969) dupa discutii de culise cu fostul secretar de stat James F. Byrnes care era acolo : “Byrnes had heard it and had even mentioned it in his book. He said: ‘It is a good story, but it is not true. I know it is not true because I was there.’” Poanta este ca in memoriile lui Byrnes nu se pomeneste de asa ceva.

Butada, raportata de mai multe ori de Churchill pe ici pe colo, probabil pentru ca o gasea buna sau de efect, are aspectul unei rumori, mai ales atunci cind vezi ceea ce siturile pro catolice pot face din ea, adica o ocazie de a-i lasa Papei ocazia de a se revansa glumet la moartea lui Stalin. Mi-e tare greu sa cred ca acestuia chiar ii era frica de o enciclica asa cum se spune aici, nu poti invoca insa o citare incorecta si mai degraba o contextualizare partizana.

O sa spuneti ca trec de la Ana la Caiafa daca as alatura acestui zigzag prin raportarea unei rumori istorice un foarte serios avertisment gasit in antetul unui roman de fictiune istorica:

“Ce qui suit n’est pas un roman historique. C’est un récit fantasmatique; qui utilise, certes, le passé; mais qui, sans cesse, le travestit.”

“L’inconnu d’Aix”, Alexandre Glikine, La Différence, 2008)
(“Ceea ce urmeaza nu este un roman istoric, ci o povestire fantastica folosind, desigur, trecutul, dar travestestindu-l pe acesta fara incetare.”)

Asta-i onestitatea care le lipseste tomurilor de memorii politice si istorice.

Bine bine, cum ramine cu traducerea frazei aleia de la care am pornit ?