The most terrifying images

Iata tagline-ul unui film care promite sa fie prost, un soi de ciorba intre “ The Ring” si “The Grudge” : “The most terrifying images are the ones that are real”(citat de pe afisul lui “Shutter”). Ca sa fie inspaimintatoare, imaginea trebuie sa fie pe bune sau sa dea iluzia ca este. Nu e de mirare ca falsul documentar este o conventie atit de la moda - vezi “Cloverfield” sau ultimul film al lui Romero, vezi subiectul de la “Untraceable/Crime Online” pe care nu l-am vazut, dar care e usor de ghicit daca vezi trailerul. Asadar, cu cit un subiect este mai datator de fiori, cu atit el trebuie sa fie mai aproape de noi, desi povestile scornite de scenariile suspendate intre horror si thriller sint de multe ori comice. E vorba de un comic involuntar care vine 1) din faptul ca povestile se copiaza unele pe altele in functie de reteta obtinuta in box office 2) din faptul ca pentru un producator mediocru, horror-ul vine din acumulare si nu dintr-o ambianta care “sa tina” si sa sustina actiunea. Nu e de mirare ca filmele “slasher” s-au demodat sau au ajuns la parodie; la urma urmei, cite cadavre poti acumula intr-un film pentru ca metoda sa nu devina suspecta ? Cite moduri de a omori exista si cum sa le poti diversifica intr-un film de gen? (Severance, Scary Movie, Shaun of the Dead, Braindead). Nu e de mirare nici ca remake-ul american dupa filmele asiatice este atit de lipsit de consistenta (vezi “Dark Water“ de exemplu).

As zice “The most terrifying images are the ones that are really made-up.“

Into the wild. Lazy Sunday Morning

Dedicatie speciala lui Sean Penn

Based on a true story - THIS is storytelling

La capitolul "creative writing" David McCullough (autor de besteller-uri) reia un exemplu deja folosit cindva de E.M.Forster : "Regele a murit apoi a murit si regina", in care doua evenimente diferite pot fi legate in mod fericit si emotionant printr-o miscare maiastra. Daca autorul (de bestseller-uri) adauga la asta ca regina a murit de durere, deja avem de-a face cu o poveste care cu siguranta il va implica emotional pe cititor, deci buna.

Acuma, faptul ca nu exista documente doveditoare in arhivele curtii care sa ateste durerea reginei, nu conteaza. Iar David Waldstreicher (Book Review-7-15 februarie 2008), care foloseste butada in incipitul unei cronici literare despre o falsa reconstituire literara a unui fapt istoric adevarat, extrage morala fabulei - "o poveste frumoasa poate fi un bun substitut pentru o poveste adevarata."

Asta mi-aduce aminte de reactia disproportionat de entuziasta a unei spectatoare la "The Pursuit of Happyness"(2006). Doamna cu pricina aprecia filmul ca fiind excelent datorita: 1) notei IMDB si 2) faptul ca filmul este "o poveste adevarata" (un tip tare sarac care doarme prin toalete impreuna cu fiul sau, dupa ce este parasit de nevasta si dat afara din varii joburi, ajunge sa fie super tare si asa mai departe, adica sa fie milionar).

Daca aprecierea de genul asta ar fi rara, as crede ca e vorba de ceva personal (dorinta de evaziune in povesti precum cele din revista "Povestea mea" sau adictia la biografiile edulcorate si epurate zdravan), numai ca nu, chestii dintr-astea gasesti cu miile. Asadar, pentru ca o poveste sa se alinieze cu gusturile estetice ale spectatorului mediu, trebuie ca filmul sa aiba pe generic "based on a true story" dar sa uzeze de elemente greu verificabile, precum "regina a murit de durere" sau "Will Smith a plins de rusine."

Din citatele lui Sylvester Stallone

In 1999, dupa "Cop Land" (J.Mangold, 1997):

"After I made 'Cop Land,' in which I played a timid, overweight cop, all of Hollywood turned their back. I'm surprised they even gave me this table. I'm like driftwood in here."

Deci, in 2002:

"I'll just go on playing Rambo and Rocky. Both are money-making machines that can't be switched off."

Pacat, nu?

Newcomer: Stelica

il cheama gigi

Dupa 25 de ani

Demna de remarcat este comparatia pe care o face Dwight Garner in Book Review (nr.7/25 februarie) intre top 10 literatura de fictiune 1983 si cel din exact aceeasi saptamina din 2008. Este impresionant numarul cartilor SF (“Space” - James A Michener, “2010-Odyssey Two” - Arthur C. Clarke, “Foundation’s Edge” - Isaac Asimov, “Life, the Universe and Everything” - Douglas Adams si “E.T. the Extra-Terrestrial Story Book” -William Kotzwinkle) care propun spatiul extraterestru si existenta altor lumi ca tema preferata de marele public cititor. Astazi gusturile in materie de fictiune au coborit de multisor pe pamint, romanele care aliaza intriga politista si juridica (John Grisham, Robert Parker) cu ceva paranormal (Stephen King), seria politista “Plum Lucky” a mult prea prolificei Janet Evanovich si mult batutele mistere medievale (Ken Follet, Geraldine Brooks) sint, trist dar adevarat, cele mai bine cotate ca vinzari.Gind la gind cu Dwight Garner “sint impresionat de numarul subiectelor despre spatiu si alte lumi-dar si de cit de putine carti as vrea sa asimilez azi”, desi nu mi-e deloc clar ce a vrut traducatorul sa spuna cu acest “asimilez”.

In ceea ce priveste creatia cinematografica, anii 1983-1984 inregistreaza multe filme SF. ”2010” (1984) de exemplu reia cartea mai sus citata,”Dune“(1984) adapteaza mega seria lui Frank Herbert, “Star Trek III- The Search of Spock”(1984) este continuarea seriei devenita cult. John Carpenter termina “Starman”, iar in Europa este adaptat romanul fantastic al lui Michael Ende ”Die Unendliche Geschichte”, adica “Poveste fara sfirsit”. In 1983 iese “Star Wars- The Return of the Jedi”, unul dintre cele mai iubite episoade ale lui George Lucas. Tot in 1984 iese primul “Terminator”, un enorm succes comercial, primul film din seria cu roboti androizi ultrasofisticati si clone.

Este momentul in care explorarea lui “outer space” merge deseori in mina in mina cu thrillerul si chiar cu horrorul care privesc mai degraba spatiul paralel al fenomenelor paranormale (“Christine”de John Carpenter, “Philadelphia Experiment“de Stuart Raffill, “The Dead Zone” de David Cronenberg ), al vietii de dupa moarte (“Frankenweenie” de Tim Burton) adeseori asociata cu crima (“Nightmare on Elm Street” popularizeaza stilul lui Wes Craven). Si cum comedia este barometrul cel mai sigur al tendintelor din gustul publicului, sa amintim in acest sens “Ghost Busters“ (Ivan Reitman) care parodiaza popularele povesti cu fantome, “Splash” (Ron Howard) care povesteste o intilnire de gradul trei intre Tom Hanks si o sirena (“Lady in the Water“ al lui Shyamalan s-o fi inspirat de aici ?) sau “Gremlins”(Joe Dante) a carui cohorta de monstruleti destroy populeaza si azi serile TV din perioada Craciunului.

Ar fi multe de zis despre enorma cantitate de filme de serie B sau foarte B, despre parodiile si pastisele (vezi si videoclipul “Thriller” realizat de Martin Scorsese in 1983 pentru succesul pop omonim al lui Michael Jackson) datorate acestui interes crescind pentru altceva venind din spatiu sau din noi insine si care pare ca s-a banalizat sau s-a stins astazi. Mi-ar trebui insa ceva mai multa cultura cinematografica pentru asa ceva.