Scurte consideratii semantice pe marginea unei etichete

Traducerea e lucru mare. Mai ales cand este vorba de etichetele unor produse venite de la antipozi. Acestea (etichetele, nu produsele) poseda o curioasa caracteristica: descrierea produsului este inlocuita de mici panseuri complet decontextualizate traduse in engleza cu ajutorul motoarelor de traducere automate. Rezultatul seamana cu loteria papagalilor, este adica sibilin si deseori poetic.

Pentru cosul meu handmade am avut dreptul la urmatorul comentariu pe eticheta:

Your day is filled with happiness and love. 

life was beautiful then. I remember the time.

Conceptul de “natsukashii” nu-i departe. Dupa unii, acesta nu are corespondent exact in limba engleza, din ratiuni nu atat semantice cat culturale: in japoneza amintirea nu poseda dimensiunea “algezica”, dureroasa pe care o presupune semantic si etimologic raportarea la trecut in occident, ba mai mult accentul nu cade in japoneza pe subiectul care suporta (re)amintirea, ci pe obiectul care o ocazioneaza.

Inceput de capitol

Unul dintre defectele mele cele mai deranjante este faptul ca imi cultiv aversunile. Una dintre acestea din urma priveste reteaua de librarii Diverta, nascuta fiind din multiplele mici incidente inregistrate cu ocazia vizitelor in vreuna din librarii in care mi s-a intarit convingerea ca am de-a face cu o hala de papetarie cu un raion de carte auxiliar destinat necititorilor. Cireasa de pe tort a fost hidosenia diverteasca instalata in centrul orasului, peste drum de Carturesti, in spatiul prost gandit/luminat/organizat din locatia fostului magazin Eva. Mi-am jurat atunci sa nu mai pun piciorul in vreo hala diverteasca oriunde ar fi ea si asa am facut pana mai ieri.

E vara, librariile mai goale decat de obicei afiseaza reduceri, asa ca am intrat. Si am cumparat. Carti, nu papetarie, cum planuisem.

PenguinBooks

Surpriza surprizelor este un romanel  de aventuri cu tenta supranaturala cu coperta vintage pe numele lui “The Beetle”, scris de Richard Marsh in 1897. Carticica are un un tagline care m-a facut sa ma gandesc mai degraba la un film de categoria Z (“Vengeance takes many forms”) si face probabil parte dintr-o serie de tipul “si ei s-au vandut bine la vremea lor, dar n-a fost sa fie”.

M-a uimit inceputul, o intrare in tema care aduce mai degraba cu Raymond Chandler sau cu oricare din romanele cu detectivi din anii 30-40 ai secolului XX:

'No room!--Full up!'

He banged the door in my face.

That was the final blow.

To have tramped about all day looking for work; to have begged even for a job which would give me money enough to buy a little food; and to have tramped and to have begged in vain,--that was bad. But, sick at heart, depressed in mind and in body, exhausted by hunger and fatigue, to have been compelled to pocket any little pride I might have left, and solicit, as the penniless, homeless tramp which indeed I was, a night's lodging in the casual ward,-- and to solicit it in vain!--that was worse. Much worse. About as bad as bad could be.

I stared, stupidly, at the door which had just been banged in my face.

PenguinBooks

Si pentru ca veni vorba de 1897, iata cum incepe “Dracula” lui Bram Stoker, publicat in acelasi an: cu o voce la persoana intai mult mai in ton cu pasul modei de atunci, filtrata prin motivul jurnalului de calatorie gasit a posteriori:

Jonathan Harker's Journal

(Kept in shorthand)

3 May. Bistritz.--Left Munich at 8:35 P.M., on 1st May, arriving at Vienna early next morning; should have arrived at 6:46, but train was an hour late. Buda-Pesth seems a wonderful place, from the glimpse which I got of it from the train and the little I could walk through the streets.  I feared to go very far from the station, as we had arrived late and would start as near the correct time as possible. The impression I had was that we were leaving the West and entering the East; the most western of splendid bridges over the Danube, which is here of noble width and depth, took us among the traditions of Turkish rule.

*****

Ambele povesti cultiva misterul, senzationalul si frisonul necunoscutului oriental  folosind cu succes naratiunea alternata din perspective multiple. Lucru curios, lumea adora sa (re)descopere cu entuziasm aceeasi tehnica in fantasy-ul de aventuri cultivat de George R. R. Martin.

Cum ambele carti se afla acum in domeniul public, le puteti citi pe Project Gutenberg, aici si aici.

Panseaua zilei- o chestiune de hidraulica

The sea is, after all, in many respects, only a wetter form of air. And it is known that air is heavier the lower you go and lighter the higher you fly. 

Terry Pratchett - Going Postal

Despre “fructificare”

Mollat.com

Daca ma iau dupa excelenta cronica de carte semnata de Antoine de Baecque dintr-un supliment literar al “Le Monde”, “fructificarea” este o forma de reificare a puterii politice in si de catre spatiul public. Practicata cu asiduitate de pamfletul politic si ilustrata de inevitabila caricatura, aceasta se declina in “n” exemple dintre care cel mai productiv pare a fi motivul perei. Despre acesta a ales scriitorul de benzi desenate Fabrice Erre sa diserteze intr-un eseu dragalas, “Le règne de la poire: caricatures de l'esprit bourgeois de Louis-Philippe à nos jours” (ed. Champ Vallon, coll. “La chose publique”) care sub aparentele unui studiu asupra imaginarului satiric politic de la sfarsitul sec XIX incoace ascunde, dupa parerea maestrului de Baecque un parcurs antropologic al imaginarului care a dus la “pirificarea” detinatorului puterii politice de la Louis-Philippe incoace, multumita libertatii de expresie garantata in perioada guvernarii sale. Para ca o cristalizare a caldutei cai de mijloc, ca referire (auto)ironica la baza sociala a regimului burghez isi trage “rotunjimile” semantice si simbolice din deceniile prealabile menite sa legimiteze economic viziunea lui Guizot.

Caricatura lui Louis-Philippe in Charivari

http://www.historien-anecdotique.fr

N-as fi recunoscut paternitatea acestui articol-cronica de carte daca undeva de Baecque nu s-ar fi abtinut sa nu compare metoda de investigare a autorului (un fel de suprapunere savuroasa a metodei istoriografului peste exploatarea genealogiilor, surselor si interpretarilor) cu o “acumulare isterica de gaguri” ca in “The Party“ al lui Blake Edwards.

Nu tin minte sa ma fi interesat caricatura politica; intentia lui Antoine de Baecque de a semnala (cu verva si inteligenta) acest eseu la inceput de vacanta de vara mi-a dat dintr-o data chef sa citesc cartea lui Fabrice Erre.

Pret de-o secunda m-am intrebat chiar daca “fructificarea” asta, ca semn al coacerii spiritului critic social, va fi fiind prezenta si pe la noi.

Panseaua zilei

J'ai lu récemment un entretien du patron de Lacoste. A la question sur son livre de chevet, il a répondu 'Jamais de livres'. Il y a dix ans, le même patron aurait dit ' Je relis Proust', même s'il ne l'a jamais lu. Aujourd'hui, on peut afficher sans complexe qu'on se fiche des livres.

Am citit recent un interviu cu patronul Lacoste. Cand a fost intrebat care ii este cartea de capatai, acesta a raspuns “Nu ma intereseaza cartile”. Acum zece ani, acelasi patron ar fi afirmat “Il recitesc pe Proust” chiar daca n-ar fi fost adevarat. Astazi lumea nu se mai simte jenata sa spuna de-a dreptul ca putin ii pasa de carti.

Semnat: Olivier Rubinstein, ex patron Denoël

Pictures of an exhibition - Daniel Buren 2011- Instalatia “Echos-Travaux in situ” (Centre Pompidou-Metz)

Centre Pompidou Metz

Rareori ma simt atinsa de aripa inspiratiei atunci cand este vorba de arta contemporana, inot contra curentului atunci cand este vorba de tendinte, stiluri si scoli care s-au perindat prin muzee in ultimii 50 de ani. Propria mea reactie m-a surprins acum un deceniu cand am reactionat pozitiv la “oroarea” din curtea interioara de la Palais Royal semnata de Daniel Buren si purtand pretentiosul nume de “Les Deux Plateaux” (un dalaj pustiit semanat cu coloane de inaltimi variabile, numai dungi albe si negre).

H de la Halucinatie - (I know you johns)

Cabinetul de curiozitati este un proiect vechi care mi s-a aratat dupa ce, intr-un “Positif” aniversar mai vechi – nr.400 din 1994 (doamne ce numar fantastic, de-ar fi fost acolo numai magistralul articol al lui Chris Marker despre “Vertigo” si tot ar fi trebuit pomenit) am descoperit cu incintare acel “Petit alphabet pour un musée imaginaire” incropit de Claude Miller care se termina cu superba fotograma extrasa din “Imitation of Life” pe care o visez periodic. Buna idee pentru un blog, lumea nu mai suporta lungimile asa ca de ca sa nu fac precum Miller apologia fragmentului, a bucatilor de secventa probabil deformate de memoria greoaie sau supraimpresionate pe alte secvente din alte filme si fragmente din oaresce carti.

Cabinetul de curiozitati (I):
H de la Halucinatie - (I know you johns)

Cabinetul se deschide cu ”Easy Rider” si acid-trip-ul din cimitirul din New Orleans, pe care il puteti vedea aici. Am revazut filmul acum o luna poate la cinemateca si-am tot adunat “pietricelele“ pe care le-a lasat ici-colo in siajul sau filmul acesta devenit cult: contracultura hippie, bikeri pacifisti de inainte de Hell’s Angels, comunitatile din desert cu gestica lor criptica, George Hanson si finalul doboritor care se decide sa panorameze post mortem cele doua maluri ale fluviului Mississipi pe genericul de final.

Pentru unii delirul LSD filmat in 16 mm ca un film de vacanta, montat cu barda si supraexpus cu cruzime este un fel de secventa mama pentru portretul halucinogen cinematografic de dupa 1969, poate cea mai buna de acest gen. M-a frapat melopeea religioasa pe patru voci a textului cu adieri psihanalitice si fundal sonor metalic ("Oh Mother why didn't you tell me? Why didn't anybody tell me anything? ... What are you doing to me now? ... Shut up! ... How could you make me hate you so? ... Oh God, I hate you so much.") si mizanscena care face tot ce poate sa separe cele patru identitati pierdute asa cum multi si-au imaginat pictural si cinematografic apocalipsa. Perspectiva este multipla, pulsatoare si versatila, ritmul este uneori accelerat, alteori se apropie de slo mo.



Legati asta de cadoul criptic al Strainului (“When you get to the right place, with the right people, quarter this. You know, this could be the right place. The time's running out”) si de concluzia melancolic-resemnata la care ajunge ulterior Whyatt (“We blew it”) Luati apoi o harta si digerati ideea ca cei doi bikeri merg cumva contra curentului, contra vitezei de croaziera a acestei contraculturi in care Aquarius ar fi dorit sa-l inlocuiasca pe Pisces dar se vede treaba ca a esuat in mahmureala cronica a slackerului oscilind intre circ si paranoia din “A Scanner Darkly”. Daca e sa imping lucrurile mai departe, ele se vor rostogoli inevitabil catre covorul lui “Dude” Lebowski & co pentru care ”slacking is not only a form of political activism but the only possible activism.” Filmuletul in film din cimitir este deci prima concluzie a unui rapid colaps generational ale carui replici inca se mai fac simtite.


Retrospectiv, la inceputul anilor 70 si Hunter S. Thompson pare sa fi mormait in felul sau “We blew it” in elegantul necrolog pe care-l face contraculturii hippie in “Fear and Loathing in Las Vegas”:

You could strike sparks anywhere. There was a fantastic universal sense that whatever we were doing was right, that we were winning...

And that, I think, was the handle – that sense of inevitable victory over the forces of Old and Evil. Not in any mean or military sense; we didn’t need that. Our energy would simply prevail. There was no point in fighting – on our side or theirs. We had all the momentum; we were riding the crest of a high and beautiful wave...

So now, less than five years later, you can go up on a steep hill in Las Vegas and look West, and with the right kind of eyes you can almost see the high-water mark – that place where the wave finally broke and rolled back.