... cu putin fantasy - Joe Abercrombie, “The Blade Itself”

In sinea mea cred ca exista o comunitate a cititorilor de literatura Fantasy si ca aceasta functioneaza ca o secta: intri usor in gasca, iesi foarte greu pentru ca genul este foarte adictiv si in plus dai o multime de bani pe carti “de neratat” pentru ca sunt volumul 6 sau 10 din nu stiu ce saga pe care editura a avut bunul simt sa o faca bucati pentru a te jumuli si mai abitir. Cititorii care fac mofturi la traducere (de obicei mediocra, cartile au mai mult de 350 de pagini) sunt putini. Cititorii infocati nu dau banii pe variantele hardback, dar sunt in stare de multe cand urmarea seriei preferate intarzie mai mult de 6 luni. Cititorii cei mai contaminati sunt usor de recunoscut, isi poarta in avataruri personajele preferate si citatele cele mai sensibile. Si in sfarsit, cititorii cei mai abulici sunt cei care se dedica trup si suflet unui anumit autor sau unei anumite serii de autor astfel incat orice schimbare sau adaptare in alt format va fi judecata aspru. Acestia sunt “puristii”.

JoeAbercrombie.com

Scurte consideratii semantice pe marginea unei etichete

Traducerea e lucru mare. Mai ales cand este vorba de etichetele unor produse venite de la antipozi. Acestea (etichetele, nu produsele) poseda o curioasa caracteristica: descrierea produsului este inlocuita de mici panseuri complet decontextualizate traduse in engleza cu ajutorul motoarelor de traducere automate. Rezultatul seamana cu loteria papagalilor, este adica sibilin si deseori poetic.

Pentru cosul meu handmade am avut dreptul la urmatorul comentariu pe eticheta:

Your day is filled with happiness and love. 

life was beautiful then. I remember the time.

Conceptul de “natsukashii” nu-i departe. Dupa unii, acesta nu are corespondent exact in limba engleza, din ratiuni nu atat semantice cat culturale: in japoneza amintirea nu poseda dimensiunea “algezica”, dureroasa pe care o presupune semantic si etimologic raportarea la trecut in occident, ba mai mult accentul nu cade in japoneza pe subiectul care suporta (re)amintirea, ci pe obiectul care o ocazioneaza.

Inceput de capitol

Unul dintre defectele mele cele mai deranjante este faptul ca imi cultiv aversunile. Una dintre acestea din urma priveste reteaua de librarii Diverta, nascuta fiind din multiplele mici incidente inregistrate cu ocazia vizitelor in vreuna din librarii in care mi s-a intarit convingerea ca am de-a face cu o hala de papetarie cu un raion de carte auxiliar destinat necititorilor. Cireasa de pe tort a fost hidosenia diverteasca instalata in centrul orasului, peste drum de Carturesti, in spatiul prost gandit/luminat/organizat din locatia fostului magazin Eva. Mi-am jurat atunci sa nu mai pun piciorul in vreo hala diverteasca oriunde ar fi ea si asa am facut pana mai ieri.

E vara, librariile mai goale decat de obicei afiseaza reduceri, asa ca am intrat. Si am cumparat. Carti, nu papetarie, cum planuisem.

PenguinBooks

Surpriza surprizelor este un romanel  de aventuri cu tenta supranaturala cu coperta vintage pe numele lui “The Beetle”, scris de Richard Marsh in 1897. Carticica are un un tagline care m-a facut sa ma gandesc mai degraba la un film de categoria Z (“Vengeance takes many forms”) si face probabil parte dintr-o serie de tipul “si ei s-au vandut bine la vremea lor, dar n-a fost sa fie”.

M-a uimit inceputul, o intrare in tema care aduce mai degraba cu Raymond Chandler sau cu oricare din romanele cu detectivi din anii 30-40 ai secolului XX:

'No room!--Full up!'

He banged the door in my face.

That was the final blow.

To have tramped about all day looking for work; to have begged even for a job which would give me money enough to buy a little food; and to have tramped and to have begged in vain,--that was bad. But, sick at heart, depressed in mind and in body, exhausted by hunger and fatigue, to have been compelled to pocket any little pride I might have left, and solicit, as the penniless, homeless tramp which indeed I was, a night's lodging in the casual ward,-- and to solicit it in vain!--that was worse. Much worse. About as bad as bad could be.

I stared, stupidly, at the door which had just been banged in my face.

PenguinBooks

Si pentru ca veni vorba de 1897, iata cum incepe “Dracula” lui Bram Stoker, publicat in acelasi an: cu o voce la persoana intai mult mai in ton cu pasul modei de atunci, filtrata prin motivul jurnalului de calatorie gasit a posteriori:

Jonathan Harker's Journal

(Kept in shorthand)

3 May. Bistritz.--Left Munich at 8:35 P.M., on 1st May, arriving at Vienna early next morning; should have arrived at 6:46, but train was an hour late. Buda-Pesth seems a wonderful place, from the glimpse which I got of it from the train and the little I could walk through the streets.  I feared to go very far from the station, as we had arrived late and would start as near the correct time as possible. The impression I had was that we were leaving the West and entering the East; the most western of splendid bridges over the Danube, which is here of noble width and depth, took us among the traditions of Turkish rule.

*****

Ambele povesti cultiva misterul, senzationalul si frisonul necunoscutului oriental  folosind cu succes naratiunea alternata din perspective multiple. Lucru curios, lumea adora sa (re)descopere cu entuziasm aceeasi tehnica in fantasy-ul de aventuri cultivat de George R. R. Martin.

Cum ambele carti se afla acum in domeniul public, le puteti citi pe Project Gutenberg, aici si aici.

Panseaua zilei- o chestiune de hidraulica

The sea is, after all, in many respects, only a wetter form of air. And it is known that air is heavier the lower you go and lighter the higher you fly. 

Terry Pratchett - Going Postal

Despre “fructificare”

Mollat.com

Daca ma iau dupa excelenta cronica de carte semnata de Antoine de Baecque dintr-un supliment literar al “Le Monde”, “fructificarea” este o forma de reificare a puterii politice in si de catre spatiul public. Practicata cu asiduitate de pamfletul politic si ilustrata de inevitabila caricatura, aceasta se declina in “n” exemple dintre care cel mai productiv pare a fi motivul perei. Despre acesta a ales scriitorul de benzi desenate Fabrice Erre sa diserteze intr-un eseu dragalas, “Le règne de la poire: caricatures de l'esprit bourgeois de Louis-Philippe à nos jours” (ed. Champ Vallon, coll. “La chose publique”) care sub aparentele unui studiu asupra imaginarului satiric politic de la sfarsitul sec XIX incoace ascunde, dupa parerea maestrului de Baecque un parcurs antropologic al imaginarului care a dus la “pirificarea” detinatorului puterii politice de la Louis-Philippe incoace, multumita libertatii de expresie garantata in perioada guvernarii sale. Para ca o cristalizare a caldutei cai de mijloc, ca referire (auto)ironica la baza sociala a regimului burghez isi trage “rotunjimile” semantice si simbolice din deceniile prealabile menite sa legimiteze economic viziunea lui Guizot.

Caricatura lui Louis-Philippe in Charivari

http://www.historien-anecdotique.fr

N-as fi recunoscut paternitatea acestui articol-cronica de carte daca undeva de Baecque nu s-ar fi abtinut sa nu compare metoda de investigare a autorului (un fel de suprapunere savuroasa a metodei istoriografului peste exploatarea genealogiilor, surselor si interpretarilor) cu o “acumulare isterica de gaguri” ca in “The Party“ al lui Blake Edwards.

Nu tin minte sa ma fi interesat caricatura politica; intentia lui Antoine de Baecque de a semnala (cu verva si inteligenta) acest eseu la inceput de vacanta de vara mi-a dat dintr-o data chef sa citesc cartea lui Fabrice Erre.

Pret de-o secunda m-am intrebat chiar daca “fructificarea” asta, ca semn al coacerii spiritului critic social, va fi fiind prezenta si pe la noi.

Panseaua zilei

J'ai lu récemment un entretien du patron de Lacoste. A la question sur son livre de chevet, il a répondu 'Jamais de livres'. Il y a dix ans, le même patron aurait dit ' Je relis Proust', même s'il ne l'a jamais lu. Aujourd'hui, on peut afficher sans complexe qu'on se fiche des livres.

Am citit recent un interviu cu patronul Lacoste. Cand a fost intrebat care ii este cartea de capatai, acesta a raspuns “Nu ma intereseaza cartile”. Acum zece ani, acelasi patron ar fi afirmat “Il recitesc pe Proust” chiar daca n-ar fi fost adevarat. Astazi lumea nu se mai simte jenata sa spuna de-a dreptul ca putin ii pasa de carti.

Semnat: Olivier Rubinstein, ex patron Denoël

Pictures of an exhibition - Daniel Buren 2011- Instalatia “Echos-Travaux in situ” (Centre Pompidou-Metz)

Centre Pompidou Metz

Rareori ma simt atinsa de aripa inspiratiei atunci cand este vorba de arta contemporana, inot contra curentului atunci cand este vorba de tendinte, stiluri si scoli care s-au perindat prin muzee in ultimii 50 de ani. Propria mea reactie m-a surprins acum un deceniu cand am reactionat pozitiv la “oroarea” din curtea interioara de la Palais Royal semnata de Daniel Buren si purtand pretentiosul nume de “Les Deux Plateaux” (un dalaj pustiit semanat cu coloane de inaltimi variabile, numai dungi albe si negre).