Sub poduri n-am dormit.
Pensée émue pour Paul deci, care s-a instalat si la Bucuresti. Vizitat intr-o dimineata geroasa si pustie si facut planuri serioase cu cutia de macarons multicolori din vitrina.
Je n'aime personne, je ne peux ni ne sais aimer. Peut-être ne vaut il pas la peine d'aimer?Asta mi se pare ca rimeaza tare bine logica lui Smerdiakov din "Fratii Karamazov". Pentru o alaturare interesanta, a se adauga la gramajoara de carti deja existenta "Atentatul" Yasminei Khadra (tradus in limba romana la editura Trei). Cind Dumnezeu este prea mult sau deloc, totul este permis. In paralel a se revedea "L'avocat de la terreur" al lui Barbet Schroeder, mai ales partea in care filmul discuta pe larg despre rezistenta algeriana si despre reteaua de "eroine" nationale. Djamilla Bouhired de exemplu.
O jacheta alba purtata peste un vesmint liliachiu-palid.Extrapolarea sentimentului de "lucru ales" este uluitor de sinestezica (zic uluitor de, sint totusi constienta ca doamna Shonagon nu facea decit sa transcrie la modul enumerativ un fel de cod al manierelor elegante si al sensibilitatii de la curte la un moment dat).
Ouale de rata.
Serbetul de liane amestecat cu gheata, intr-un bol nou-nout de metal.
Mataniile taiate din cristal.
Neaua cazuta pe flori de glicina si de prun.
Un copil dragalas mincind fragi.
In curind la ferma au sosit vizitatori noi, prieteni cu Anastasia si Bruce. Aproape toti erau straini care cumparasera pamint in apropiere, formind un soi de comunitate. (“Precum menonitii din orasul Belice”, comentase Anastasia.)
In micul sau refugiu, chinuit de tintari (se plesnea peste miini, peste ceafa si peste fata ca sa-i striveasca sau sa-i goneasca), dupa ce si-a plins indelung de mila, l-a cuprins o senzatie extraordinara de libertate. Nu avea si nici nu mai dorea sa aiba parinti.
“Nimic nu separa amintirile de momentele obisnuite. De-abia mai tirziu ele solicita atentia, atunci cind isi arata urmele ranilor.”
( Rien ne distingue les souvenirs des autres moments : ce n’est que plus tard qu’ils se font reconnaître, à leurs cicatrices.)
“Nu ne-am intilnit niciodata. Nu, nu niciodata; doar in treacat : de cinci ori in ultimii optsprezece ani.”Povestea nu este simpla deloc, desi merge pe calapodul celor doua optiuni care pot avea loc intre un barbat si o femeie: a fost sau n-a fost? A existat o intilnire in liceu, intre baiatul care vomita in azalee si fata care pleca cu amicii in alta parte? Au fost cei doi in aceeasi sala de cinema ca sa vada “Berlin Alexanderplatz”, si momentul acela aproape magic din “La jetée” cind femeia necunoscuta doarme sub privirea ochiului camerei de filmat si nu a aparatului foto? Frecventau ei aceeasi librarie in care el citea “Timpul Dezarticulat” si ea fugea de raftul SF?
"Cam pe atunci am avut pentru prima oara acest vis. Traiam in viitor. Slujba mea presupunea sa calatoresc prin timp, vinindu-i pe raufacatori. (..) Ma tot loveam de acelasi barbat, de virsta mea, brunet, inalt. (…) O mie de ani inainte si inapoi, lumea se recladea. Copilul nostru s-a nascut, a murit, a imbatrinit, a inceput sa mearga. Uneori parul tau era cenusiu, alteori era negru. O data ti s-au spart ochelarii (…) O data am avortat. O data copilul a murit. O data tu ai murit. Era doar un vis.”Pina la urma cine cui trimite carti si cine ramine necasatorit? Cine a avut copii si cine a renuntat la partea asta de viata? Cine a trait intr-o ruina in Ungaria dupa un bombardament atomic si care dintre ei in New York-ul lui 9/11?
“Nu am avut copii. La National Zoo am vazut un barbat inalt plimbindu-se de mina cu o fetita. Ea s-a intors si s-a holbat la mine: ochi cenusii, ochelari, par negru subtire. Semana cu mine.”
Von Fronau, frumos ca un Apollo de la miazanoapte, avea privirea abatuta si solemn descumpanita a taranului cind vede un les de copil.
Erau ochii dragonului. Se deschisesera larg.Fantastica perspectiva asta in care Ruy priveste balaurul fix in ochi se regaseste atirnat in limburile vietii si pentru un moment se priveste pe sine ca fiind balaurul insusi. Mutatia spiralata a privitorului privit si coridorul cafeniu-auriu merita poate mult mai mult decit “codul criticului” de pe coperta a patra, citez:
Zaceau in fata lui Ruy ca doua mici lacuri de padure, al caror fund cafeniu, milos, se arata in lumina soarelui, dezvaluind toata profunzimea ametitoare a cerului (…) Ochii aceia te duceau departe, in adinc, ca prin padurice nu puteau fi strabatute in citeva zile, saptamini sau luni, ci in secole intregi. (…) in ei erau toate aventurile de pe pamint si, impreuna cu ele, toata viata ramasa in stapinirea deplina a unor asemrnea paduri, ca visul intr-un trup adormit (…) Dar nobilul Ruy strabatu acest coridor cafeniu cu reflexe aurii, tot mai larg si stropit cu verde, in care erau strinse multe (…) acum, lui Ruy nu-i veni deloc greu sa adune laolalta, cu privirea lui patrunzatoare, fermecata, intre umerii acestui barbat imbracat in argint si fier sclipitor, care visa acolo, in fata balaurului - sa adune ca intr-o mica ranita tot ce traise el vreodata; si, iata, socotea ca e usor.
Drumul prin padurea obscura - labirintul vietii, balaurul - primejdiile de pe drum, pe care nu neaparat prin vitejie le dobori; cavalerul - barbatul matur, maestrul; scutierul - tinarul, discipolul, indragostitul; etc.Abia am inceput “Ultima aventura” si sint deja foarte convinsa ca nu am de-a face cu un “Alchimist” in varianta alemanica. Unde s-a mai vazut un cavaler cu inima arsa de-un dragon ?
Trecura saptaminile urmatoare iute ca zilele. Ramineau o clipita deasupra marginii aburite a cerului - in care se decupau contururile unui oras, pare-se mai mare, si ale satelor invecinate, apoi iarasi ale unei cetati - si iata ca din nou se incheia o saptamina (…)Marginea asta aburita a cerului m-a dus cu gindul la castelele care cresc in cer pentru Hayao Miyazaki si la porturile ceresti din “Stardust / Pulbere de stele” unde ancoreaza piratii fulgerelor, e lumea portmoneu facuta din pliuri si din corespondente labirintice.
"Era un circuit viu, neobosit, care nu se aseza niciodata intr-o configuratie anume. Modelele geometrice ascutite pilpiiau din loc in loc, se multiplicau, se amplificau si se repetau subtil la fiecare miscare. Formele distincte tridimensionale luau volum pentru scurt timp, de parca ar fi fost verdeata cioplita de mina indeminatica a unui horticultor. Naqi zari citeva anatomii schimbatoare: amintirea deformata a trupurilor straine care intrasera cindva in ocean, cu un milion sau un miliard de ani in urma. Un membru cu trei articulatii aici, scutul incovoiat al unei placi exoscheletice dincolo. Un cap aproape cabalin topindu-se intr-o masa de ochi bulbucati. O forma umana dansa rapid in acest haos. Dar numai o data. Inotatorii extraterestri erau cu mult mai numerosi decit inotatorii umani."Jonglerii (Pattern Jugglers in v.o.) seamana cu un soi de retea de informatii, un “matrix" gigant receptaclu al informatiilor extrase de la alte rase. Organismele microscopice se grupeaza in noduri, adapostite in pliurile algelor care fermenteaza la suprafata apei (“Organismele microscopice se detasau de frunzisul si lujerii mai mari, grupindu-se sub forma de nori”), urmind ca roiuri de spirite-licurici (un soi de capsule transmitatoare de informatii de unica folosinta) sa asigure contactul dintre noduri. Probabil ca pe alte planete imaginate de Reynolds jonglerii se dezvolta in alt mediu, cel de pe Turcoaz insa este fascinant. Intre oameni si jongleri exista grade de afinitate diferite, asigurat de ”vocile” inotatorilor pe care nodurile le cer in dar din cind in cind. Interesanta foc in aceasta lume corala si anonima pe care autorul o imagineaza intr-un stil aproape poetic. Pacat de explicatia de final atit de lipsita de gust (povestea lui Ormazd si a sectei Vahishta este pur si simplu fara sare si piper) care insa nu atenueaza frumosul sfirsit al lumii Turcoaz.
Am auzit vuietul apei - parca era in mine. Eram cocotata pe Eiji asa cum o faceam in copilarie, cind ne jucam de-a calutul de mare in oceanul de la Port Dover, tinindu-ma strins de el. El inota, taia apa neagra cu bratele. “Prea strins” a strigat, aruncindu-si capul pe spate. Il tineam prea strins; imi agatasem miinile de gitul lui cum isi stringe clestii; am inceput sa ne scufundam, amindoi, parul meu negru plutind pe sub gurile noastre. “Nu vom muri, nu vom muri” mi-am soptit. Aerul imi intepa pielea; s-a auzit un sunet ciudat ca de palma, pielea noastra, singurul sunet. Tarmul era in departare, unde bustenii, aceia pe care statea Tati si pe care ii rostogolea pe linga fabrica, pluteau ca niste degete frinte. Atunci m-am scufundat in intuneric, intr-un borcan, si am vazut soarele pitindu-se dupa tarm; degetele imi alunecau. Eiji se tot zbatea, fara sa scoata vreun sunet, si in cele din urma am iesit din nou la suprafata, cu apa facuta tandari deasupra capetelor noastre. (…)
”Fizic, spune dublul, am fost transformat intr-o fantoma a fostului meu eu. Traiam, respiram, mincam, oboseam, auzeam si vedeam, simteam caldura si frig, dar eram din punct de vedere fizic un spectru. In lumina puternica, daca nu te uitai prea de aproape la mine, paream a fi mai mult sau mai putin normal, poate un pic prea palid. Cind vremea era innorata sau cind ma aflam intr-o camera iluminata artificial dupa cadera noptii, aveam infatisarea unei fantome. Puteam fi vazut dar, de asemenea, se putea vedea prin mine.”Mi-e greu sa cred ca teleportarea se reduce la o problema de transport de masa de aici si pina acolo, aceasta tine de capacitatea de prestigidator a autorului magician de a ascunde fisurile povestii imprastiind alti si alti iepuri din joben.
Professor Fitz: Well, the cumulonimbus formations about which you speak that look like...("The Aviator", Martin Scorsese, 2004)
Howard Hughes: Giant breasts full of milk. I want clouds, damn it.
Professor Fitz: Yes, clouds that look like giant breasts full of milk, cannot exactly be guaranteed for any particular occasion. So you might have to... to wait.
Howard Hughes: Then we'll wait. Look, whatever they pay you at UCLA I'm doubling it, all right? You work for me now. Find some clouds. Find some clouds! Find me some clouds!
“Femeile in straie cenusii isi plecara capetele. Surorile tacute nu vorbesc cu cei vii, isi aminti cu tristete Catelyn, dar unii spun a pot vorbi cu cei morti. Si cit de mult le invidia pentru asta…”Pai sa nu-ti rozi unghiile incercind sa afli ce-i cu invidia asta a bietei femei care tocmai a primit cadou cadavrul desfigurat al sotului ei?