Pai mie mi-a adus deja trei carti, cu ocazia unei vizite neprogramate la librarie, apoi viziunea fulguranta a “Manualului canibalului” de Carlos Balmaceda care se afla acum in vitrina. Nu-mi vine sa cred, cind o carte trece in vitrina, asta inseamna ca mai sint citiva disperati care o cumpara, o amusina si in final o citesc. Relatia mea cu cartea lui Balmaceda este ca un love story cu final enervant; de vreo saptamina incerc din toate puterile sa scriu un post despre cartea asta si uite ca nu-mi merge, de unde si sastisirea, enervarea, unda de culpabilitate etc.
Bine, voiam sa vorbesc despre partea cea buna a lucrurilor, asta ca sa uit de ceea ce trebuia sa fac azi (à propos, or fi existind oare efemeride pentru proiecte avortate, vizite contramandate, lazi de compost pline ochi, post-uri neexploatate…?)
Jacques Chessex- “Vampirul din Ropraz” - editura ART si colectia “desenul din covor”.
Am cumparat-o pentru ca inceputul seamana cu o scena de film :
“Ropraz, in regiunea Haut-Jorat din cantonul Vaud, 1903.Am aici viziunea intunecoasa a unor pante sumbre cu pete de zapada si case mici, vaioage si evident brumele muntilor in panoramic, cu prima fraza tiparita cu litere nitel gotice in josul ecranului. Situatia se inrautateste doua fraze mai incolo, n-are rost sa va spun ca sintem pe teritoriul unde au fost arse cele mai multe vrajitoare acum ceva timp.
Tinut bintuit de lupi, uitat de soarta. In acest inceput de secol XX, rarele mijloace de transport public, care-l leaga de Lausanne la numai doua ore, fac locul catarat pe povirnisul care strajuieste drumul, spre Berna, inchis intre paduri nepatrunse de brazi, sa fie si mai pustiu. De cele mai multe ori, locuintele sint risipite, pierdute in luminisuri inconjurate de copaci intunecosi, sate inguste care isi insira turma caselor marunte.”
Ok, am cumparat-o poate pentru ca pina acum nu am citit nimic de Chessex, pentru ca am avut de-a face cu cronici bunute despre ceea ce scrie el si, mai ales, pentru unul dintre motto-uri :
“O fetita moarta zice :(Antonin Artaud – “Calai si suplicii” – incredibil cit de gotic poate fi Artaud, cind vrea.)
Eu sint cea care horcaie de groaza
In plaminii celei vii.
Scoateti-ma numaidecit de-aici.”
Enis Batur – “Marul’ - editura ART, tot colectia faimoasa a desenului.
“Marul” are si un subtitlu “Tentativa de roman asupra tehnicilor impletirii” si este un animal editorial curios, un produs care aliaza, cred, eseul de arta, schita unui posibil roman istoric despre Halil Serif-pasa sau poate despre Courbet si al sau tablou "Originea lumii” care, dupa ce a ramas ascuns mai bine de o suta de ani, a ajuns in sfirsit in 1995 in ochii tuturor la Musée d’Orsay. Cu acelasi parfum de scandal trenind in urma-i, scandal care l-a fascinat pe autor. Nu, nu cred ca scandalul in sine a fost motorul cartii, ci faptul ca tabloul a fost ascuns atita timp, cu spaima si cutremur.
Habar nu aveam ca Enis Batur este in primul rind poet (iar un poet? Nu citeam poezie parca), apoi romancier, eseist si mai ales editor-fondator sau redactor sef al unor reviste literare din Turcia. Cum adica, printre atitea preocupari nu se afla cumva si fotografia ? Sau cinematograful ? Pina acum turcii cunoscuti (indirect) de mine sint morti dupa asa ceva : Nuri Bilge Ceylan, Orhan Pamuk, tinerelul ala de Reis Çelik… Enis Batur prefera un alt tip de privire (istorica, artistica, detectivistica, fantastica) atunci cind fixeaza tabloul lui Courbet, primul nud fenomenologic, zice el.
Heimito von Doderer – “Ultima aventura” - Humanitas, colectia “cartea de pe noptiera”.
Ma cam tin deoparte atunci cind este vorba de “cartea de pe noptiera”, proiect prea ambitios care doreste sa multumeasca si doamnele si domnii si adolescentii si bunicile, mai lipseste colectia junior. Sincera sa fiu, nu stiu de ce am luat cartea asta, probabil pentru subtitlul “roman cavaleresc” (la pagina 30 si ceva e si un balaur, din pagina a doua aflam de un senior cam batriior si de un scutier tinar de tot pe numele sau Gauvain). O fi de vina si inceputul sprintar, o fi si nostalgia personala dupa romanele cavaleresti pe care odinioara la mincam pe piine. Or fi originile vieneze ale autorului, cu toate ca Heimito vine de la Jaime, gusturile sale literare speciale de inceput de secol XX, cam miroase a Musil.
“De cind m-am intilnit cu balaurul – zice seniorul Ruy de Fanez - vad mai limpede abisul verde, plin de seve al unei vai strabatute de piraie, in care verdele malului se intuneca si se adinceste, cu o nuanta mai aproape de negrul si cafeniul de pe fundul apei ce se arata in lumina soarelui. Iarba e inalta. Sint si mori. Una dintre ele e… pustie si arsa.”Citatul asta va aduce poate aminte de un alt cavaler trist trist care putea vedea si el lucrurile si mai ales morile altfel.
No comments:
Post a Comment