De fapt, "Venus din toalete" are vechi state de plata, de vreme ce Pedro Almodóvar a publicat aceste texte intr-un fel de cronica literara in serial in paginile revistei cu pretentii "La Luna de Madrid" intre 1983 si 1985. Ceea ce ati citit poate este traducerea compilatiei "Patty Diphusa y otros textos" care cuprinde si citeva articole alomodovariene aparute intre 1979 si 1989. Inainte de a posta ceva despre carticica aceasta cu alura de Cenusareasa, publicata in colectia "de metrou" a Cotidianului, m-am amuzat citind comentariile altor cititori care spun ca este prea seaca, plictisitoare, ca nu merita s-o iei/ deschizi/ rasfoiesti. O fi jena de-a deschide un roman care se pretinde erotic ? O fi delirul si misto-ul cu care autorul/autoarea isi trateaza fara jena cititorul ? De vina or fi aventurile lui Patty care tin cum nu se poate mai clar de anii 80, ehe, vremuri demult apuse, de neinteles azi ? Sau mixul de cinema, foileton ilustrat sau radiofonic pe un ton fals confesiv ? Sau melanjul aiuritor al sexelor care la Almodóvar nu pica in borcanul androgin de tip manga, ci se manifesta strident si staruitor ca atare ?
Un mic exemplu in acest sens, o poveste "foarte trista" pe care o veti fi vazut deja pe marile ecrane sub titlul "La Mala Educación" :
(...) i-am scotocit prin buzunarele pantalonilor si-am gasit o fotografie care-nfatisa doua fetite. Una era Adela, o colega de scoala si cealalta eram eu. Fotografia fusese facuta intr-o curte interioara pavata, iar fetitele se tineau de mina. Cum ii cazuse oare tocmai lui in miini ? Adela devenise Juan Felix, adica, la scurt timp dupa incheierea scolii, isi schimbase sexul pentru ca era indragostita nebuneste de mine si stia ca, mai presus de orice, ma interesau barbatii ! Genul asta de povesti e ideal pentru foiletoanele radiofonice, dar pe mine ma plictiseste. Adela era foarte atasata - genul de atasament care bulverseaza si tot tacimul - si nu traia decit pentru amintirea mea. Un plan sinucigas : cum spera sa ma-ntilneasca la fiecare colt de strada, devenise dansatoare pe sirma, lucra la circ si facea echilibristica ! Sfirsi prin a marturisi ca nu i-ar pasa daca, intr-o zi, ar cadea si ar termina o data pentru totdeauna. La urma urmelor, e o poveste foarte trista.
Patty este un artefact pur european, singura persoana interesanta din Madrid care "face" epoca, pentru ca ea insasi este epoca sa, revendicind modernitatea absoluta ca atribut individual cu majuscule adica "EU, Patty Diphusa".
Directorul revistei mi-a si dat o idee: Scrie despre o tema de actualitate, mi-a zis. M-am gindit imediat: actualitatea este capacitatea de-a actiona. Iar EU am o doza strasnica de actualitate : eu sint actualitatea !
Patty este adepta a pornografiei "cu minte", adica literare si cerebral-aluzive, care se poate practica cu succes numai in Madridul anilor 75-85. Aici si numai aici hipercreativitatea culturala devine mijloc de combatere a traditiei hispanice si mai ales a marii crispari franchiste, pe ordinea de zi combatantii sint muzicieni, pictori, designeri sau cineasti. Patty este un pic din fiecare, cu celebritatea ca atu suplimentar. Sexualitatea si Sexul ca identitate, corporalitatea si placerea sub toate formele sint invocate frecvent in "confesiunile" sale publice, efectul este comic, kitchos, stupid, deranjant, excesiv. Iti vine sa crezi ca dorintele homoerotice sint acolo numai pentru a zgiltii prin lipsa lor de sens narcisica o mentalitate cam adormita si provinciala. Patty traieste deci in realitatea fictionala si amesteca adevaruri, minciuni, clisee, ciné-vérité si fictiune, excese lingvistice si extaze liric porcoase. Cu toate acestea, atunci cind o fata ca EA se apuca sa scrie, "face totdeauna afirmatii filozofice", ca dovada personajul din romanul "Gentlemen Prefer Blondes" de Anita Loos, Lorelei Lee, si se inconjoara de prietene a caror principala virtute este inutilitatea (vezi postmoderna descriere a lui Mary von Etica) si colportarea & inventia (vezi post-postmoderna prezenta a lui Addy Poasa.)
Aici maestrul Almodóvar isi autociteaza apetitul acum ceva mai rezervat pentru frivolitatea euforica a filmelor din anii de maturitate (Kika, ¡Átame!,Tacones lejanos). Acesta se manifesta in insomniile lui Patty care, ca o adevarata furie, foloseste noaptea pentru a "marca" Madridul cu aventurile ei fabuloase, vezi episodul cu Mercamadrid si kilul de homari primiti in semn de omagiu de la Lucio, si in paralel articolul "Sosirea la Madrid". Avem aici claie peste gramada, provincialism si glamour, chicul putin kitchos dar trendy, femeia fatala in filmul noir (discutiile cu Lucio pot functiona foarte bine ca parodie a genului) si in fotoromanul sentimental pentru menajere.
De notat ca aceeasi revista "La Luna" publica la un moment dat un text despre travestire ca experiment postmodern conform caruia "el travesti simulando a la mujer produce un modelo de mujer hipertetico: mas mujer que la mujer". Pai sa nu vezi in asta crezul tuturor personajelor lui Almodovar si esenta insasi a lui Patty Diphusa?
Daca ati fost atent, lumea lui Patty contine o lunga lista de referinte cinematografice cu iz de hyperlink : Soferul Lucio este un amestec de Robert Mitchum din Pecetea trecutului si Sean Connery; Sonia seamana cu Spencer Tracy, dar are fizicul din tinerete al lui Chus Lampreave; prietenul american prizeaza cocaina ca Al Pacino in "Scarface"; Addy Poasa este mai grasa ca Betty Milder si Mae West laolalta si, zic eu, mai toxicomana ca Victoria Abril in "¡Átame!", combinind ambitiile de regizoare cu cea de traficanta de cocaina, etc.
Tot ce am citat mai sus este 100% pastisat (cum sa semene o dispecera de taxi cu Spencer Tracy, care Spencer Tracy cum sa semene cu Chus Lampreave cind era tinara?) si melancolic. O incercare a lui Almodovar de a adapta modelul Hollywood la propriul cinema atit de european, in care genul funky-glam trebuie sa fie deliberat melodramatic si sentimental (reciti va rog "Autointerviu, 1984" precum si "Sfaturile pentru a deveni un cineast de renume international".)
No comments:
Post a Comment