Vazut pe DVD - "Ratatouille"

Am evitat o incursiune la cinema de dragul lui “Ratatouille” datorita maniei de a dubla filmele de animatie considerate a fi “ uzul aproape exclusiv“ al tinerei generatii. Nu suport vatamarea majora a filmului pe care o aduce dublajul artistic, trebuie deci pindite variantele subtitrate si evitate pe cit posibil tepele.

Observati geografia fantezista a Parisului

Tema este foarte la moda : slow food vs fast food, cuisine du terroir vs asa numita gastronomie internationala, bucataria ca hobby sanatos si, mai nou, creativ vs rontaiala de junk food (vezi apetenta lui Emile pentru hirtia de ambalaj si orice fel de garbage pe care sobolanul il mesteca fara sa stie prea bine ce inghite). Toate pornesc de la a priori-ul bucatariei franceze ca fiind cea mai buna/fina/sanatoasa/simpla gastronomie din lumea “civilizata”. Cum exista o ierarhizarea si in faimoasa French cuisine, exaltata aici este bucataria mediteraneana : nu degeaba felul de mincare adorat instantaneu de faimosul critic Ego este ratatouille, tocanita de legume din copilarie, resuscitare a imaginii materne care apare dealtfel intr-un halou de lumina.

La Ratatouille

Alaturi de ratatouille, faimoasa omleta (cu multe multe ierburi si brinza) asa cum tot in Midi se face. Pe locul doi in ordinea aparitiei, supa cu multe multe legume, ierburi aromate si condimente. Apriga Colette aproape ca face un poem dedicat acelui “croustillant” al piinii “baguette”, mai mult coaja decit miez. Secventa inchinata pestelui a fost taiata la montaj, iar de carne sau de deserturi nici ca se vorbeste. Undeva, bine ancorat, se afla si vinul (mai ales rosu), sampania adorata in Nord nici ca-si baga nasul in bucataria lui Gusteau. Nu-i de mirare ca chef-ul instalat dupa moartea rubicondului Gusteau este de origine sud americana, obsedat de fast food-ul tex-mex care nu merge nici sa-l pici cu ceara cu exigentele foarte clare ale publicului gourmet.

Remy

Comicariile sint si simpatice, marea familie a sobolanilor este un fel de corp de armata aflata in continua migratie care-si camufleaza mereu spatele si se organizeaza in task force-uri de interventie rapida, pentru ca stirpea sobolaneasca este o specie in continua lupta cu omul. Remy insusi, in tinerete, debuteaza prin a-si pune rafinatul nez in slujba detectarii de alimente otravite. De partea cealalta a cimpului de bataie, umanitatea mefianta poarta in ea spaime ancestrale in scirba pe care o manifesta fata de sobolani (nocturna din fata magazinului de otravuri este superba).

Super-babuta

Regizorii ambitioneaza planuri secventa uriase si incearca sa faca din personajele principale caractere complexe a caror perspectiva sa constituie de fapt filmul. Lupta dintre bine si rau are loc de data asta in camara si bucatarie, locuri unde magia ca atare nu exista, iar povestile din comics-uri s-ar simti strimtorate. E nevoie deci de un story foarte coerent si bine inchegat care sa elimine trucurile de poveste Disney pentru a supravietui. Si supravietuieste vorbind despre viata de zi cu zi vazuta prin ochii lui Remy ascuns in spatele unei toci de bucatar transparente.

Remy si Gusteau

Ceea ce m-a frapat a fost “spiritul lui Gusteau” care i se arata lui Remy in sistemul de canalizare parizian. Legatura cu “Lage Raho Munna Bhai” (2006) este mai mult decit evidenta : ambele personaje au “revelatia” duhului din sticla intr-un moment de slabiciune fizica (nesomn pentru Munnabhai, epuizare fizica si foame pentru Remy), ambele personaje se folosesc cu larghete de “duh” pentru a se corecta in drumul lor catre plenitudine morala (Remy trebuie sa invete sa nu fure, Munnabhai musai sa invete sa nu mai minta.) Gusteau spune de la inceput ca este o proiectie a mintii sobolanesti, Munnabhai afla ca Bapu ar putea fi un produs al hormonilor din creierul sau si nicidecum o fantoma veritabila.
As indrazni sa merg mai departe, sa remarc transformarea supranaturalului in proiectie/fantasma explicabila gratie stiintelor cognitive care se opereaza acum si in filmele animate (destinate copiilor capabili sa accepte inca fantasticul) si in filmele comice (unde totul este posibil daca acest posibil poate produce risul). Rationalizarea aceasta a fantasticului vine, zic eu, din popularitatea si vulgarizarea stiintelor cognitive care, precum psihanaliza acum un secol, au tendinta sa se inflitreze oriunde si sub orice masti.