 |
| Centre Pompidou Metz |
Rareori ma simt atinsa de aripa inspiratiei atunci cand este vorba de arta contemporana, inot contra curentului atunci cand este vorba de tendinte, stiluri si scoli care s-au perindat prin muzee in ultimii 50 de ani. Propria mea reactie m-a surprins acum un deceniu cand am reactionat pozitiv la “oroarea” din curtea interioara de la Palais Royal semnata de Daniel Buren si purtand pretentiosul nume de “Les Deux Plateaux” (un dalaj pustiit semanat cu coloane de inaltimi variabile, numai dungi albe si negre).
L-am pierdut din vedere pe Buren, am trecut ca vantul de scandalul iscat de costisitoarea restaurare a instalatiei de la Palais Royal, nu m-a interesat deloc faptul ca artistul a ajuns sa fie expus la muzeul Guggenheim, dupa ce in urma cu 35 de ani aproximativ curatorii i-au refuzat o expozitie.
Intamplator am dat peste punctul expozitional construit ”in situ” de catre Daniel Buren la Centrul Pompidou-Metz, ultimul etaj. Suprapunerea cu ramasitele expozitiei “Chefs d’œuvre?” dedicate artei moderne si contemporane din sec XX repeta figura de la Guggenheim 2005 cand Buren a tinut sa invadeze (pentru o zi) intregul muzeu cu instalatia “Peinture-Sculpture”.
Desi dungile sunt se pare pentru artist “unealta vizuala” cu se care se testeaza si concepe un nou spatiu, tot scotocind am fost uimita sa vad ca alte spatii expozitionale precum Kunsthalle din Baden Baden au beneficiat de alte figuri geometrice. Din alte scotoceli am aflat ca mania artistului este improvizatia ecourilor vizuale cu tenta conceptualista in functie de spatiul acordat. Doua elemente compun expozitia de la Pompidou-Metz: unul este sala oglinzilor care deconstruiesc imensa vedere asupra orasului intr-un stilizat ton “inception”-esc: turnurile catedralei se pot dedubla sau sectiona, blocurile stil anii 70 se curbeaza in forme admirabile sau se golesc de substanta la mijoc, turlele bisericilor se indoaie sau se declina in n-variante. Pentru cunoscatorii topografiei “adevarate”, perspective se roteste cu 90%. Dungile nu lipsesc, de data aceasta ele par a fi folosite ca jaloane intr-un spatiu pe care oglinzile il reconstruiesc fara incetare (instalarea lor a durat, cred, vreo 3 luni de zile).
Alaturi, instalatia “Cabanes éclatées imbriquées” se joaca cu superpozitia spatiilor (curbe/dreptunghiuri, cadre unghiulare), a materiilor (opacul si oglindirea) si a culorilor (cele mai acidulate variante de rosu, galben si turcoaz se sting in negru sau in albul cel mai neutru de bordura). Iata cateva poze “furate” de aparatul meu foto amator:
No comments:
Post a Comment