12.7.08

BFF- note pe marginea unui festival de vara

BFF s-a incheiat de o saptamina buna, eu tot mai rumeg cele citeva filme vazute si nemultumirile legate in special de organizare. Mai toate festivalurile de la noi au aerul ala intepat si indiferent, de parca festivalul ar fi ilustrarea unui “proiect”, punerea in tema a unui “dosar” si cu asta basta, sa zicem mersi ca biletele nu costa enorm, ca in alte parti ale lumii… N-o sa ma apuc acum sa mormai impotriva “alora” care nu au dat liber la acreditari asa cum a facut gasca din Time Out. Spectatorul de rind din mine n-ar vrea sa remarce justetea frustrarilor unor “oameni de presa” invatati de mici cu filme pe degeaba. Nici nu s-ar apuca sa numere steguletele britanice lipite periculos de aproape de-al nostru, semn ca sintem vindutii lui Neil Young.


Trecem dar peste asta. Mai intii si mai intii, festivalul acesta a avut parte de o mediatizare modesta, in ciuda listei de parteneri media, deloc mica. Pina in ultima clipa mi-a fost greu sa aflu filmele, programarile lor si salile in care urma sa aiba parte festivalul. Situl festivalului a fost completat tirzior si de mintuiala si lasat in parasire. Surprizele cele mai proaste au fost reprogramarile si anularile nesemnalate ale unor filme. Nu stiu de ce trebuie spectatorul sa bata drumul pina la cinema ca sa afle ca de fapt filmul pe care dorea sa-l vada s-a reprogramat. Surpriza cea mai sinistra am avut-o duminica : festivalul odata terminat, nimeni nu s-a mai ocupat de ultima zi de proiectii, asa ca intru eu la filmul X,dau peste filmul Y, deja vazut, la iesire scotocesc in holul cinematografului dupa vreun anunt care sa anunte schimbarea, degeaba. Pai sa nu-ti vina sa le bruftuluiesti pe numeroasele tanti din staff ? Si sa nu-ti aduci aminte cu aceasta ocazie traducerile deplorabile “live” facute cu ocazia prezentarilor invitatilor la festival, de acele “Q&A” expediate nepoliticos ? La care se adauga subtitrarile nascocite in mare graba si situatiile de un comic (involuntar) nebun la care au dus adesea acestea ?

Sau publicitatea festivalului care semana ingrozitor cu video clipurile B-estiale datatoare de grimase dureroase si de crampe la stomac, mai ales servite de 3 ori inainte de fiecare film ?


Nu stiu cum s-a desfasurat premierea de pe 5 iulie, stiu insa ca nimeni nu s-a deranjat prea tare sa afiseze/publice macar palmaresul, d-apoi sa mai si insereze comentarii la comunicatul acela de presa care pina la urma a iesit la iveala, nu zic nu.

Singurul lucru bun au fost filmele. As fi vrut sa le vad pe toate, selectia mi s-a parut coerenta la toate sectiunile iar focus-ul indian (la care pina la urma au ajuns trei filme, nu patru) a meritat pe deplin nervii si deplasarile prin Bucurestiul asudat.

7 comments:

Anonymous said...

Hm... si eu care voiam cu orice pret sa-i gasesc TIFF-ului multe noduri in papura...

Anonymous said...

imi amintesc cum Laurentiu Damian in festivitatea de inchidere zicea ca spera ca Biff sa devina macar la fel de important ca Tiff. tot raul spre bine.

pot spune ca si mie mi-au dat dureri de cap filmuletele de la inceput, daca in primele zile erau difuzate doar o data, in urmatoarele, pentru testarea nervilor celor cativa spectatori pierduti prin sala, li s-a amdministrat un calup de 3 in 1...sau 1 in 3, in fine...:)
mediatizare zero si mi-a parut tare rau. sa fi fost de vina faptul ca e vara, au plecat toti din bucuresti, nu stiu ce sa mai cred.
ziceai ca macar pretul biletului este acceptabil, dar poate ar fi trebuit sa faca ceva mai mult pentru a atrage spectatori ( ma gandesc mai ales la sectiunile de nisa, de care nu e interesat un segment prea mare de public), poate un abonament pe durata festivalului facut de cinemateca, asa cum a facut studio (desi pe el scria ca poti intra la 6 din filmele care ruleaza in oricare din cele 3 locatii era valabil doar pt studio - macar ei si-au dat cat de cat silinta).
au fost momente cand mi s-a parut ca nu intereseaza pe nimeni de felul cum merg lucrurile, si mi se confirma inca o data ca "facem lucruri doar ca sa fie facute, de mantuiala".
imi vine sa zic ca nu si-a dat nimeni silinta, dar as exagera, pentru ca sunt oameni care s-au chinuit ca filmele sa ruleze, chiar si asa cu diverse "modificari".
cum ziceam si mai sus, cel mai rau imi pare ca nu a fost mediatizat.
sa speram ca nu renunta si ca nu va fi doar un "proiect".

Anonymous said...

filmele indiene au fost chiar ca o pata de culoare in tot, eu am reusit sa vad doar "aventurile lui munna", si mi-a placut tare.
si nu ti-am multumit, de la tine am aflat de biff. :)

Anonymous said...

@ ana : pai sa stii ca, cel putin in ceea ce ma priveste, TIFF-ul este cel mai bine organizat festival ( nu am testat niciodata Anonimul din cauza de tintari, stat la cort si selectie de filme), relativ bine mediatizat (cel putin in Cluj), cu multe filme, selectioneri seriosi si din ce in ce mai mult public, ceea ce conteaza enorm.Anul acesta TIFF-ul a avut mult mai putine bube ca in alti ani, asa ca hai sa ne bucuram:)

Anonymous said...

@ chrysallidis - comentariul tau este pertinent, ma asteptam la ambianta de la Eforie (am evitat Next-ul din aceasta cauza si o regret, singurul festival la care m-am simtit bine acolo a fost cel japonez, in fine, festival vorba vine. Chestia cu abonamentele de la Studio a fost ok intr-adevar, metoda a fost testata cu succes la festivalul de film european si a mers bine.

Anonymous said...

tot @ chrysallidis- sint placut surprinsa de reactia ta la indianisme, am vazut postul tau despre munna bhai (despre care trebuie sa scriu si eu o cronicutza daca ma mai tin curelele) si ma bucur ca arunci un ochi pe movie, cum ziceai, sint toti la mare/munte si uite-asa salile de cinema sint goale si interesul pentru filme, la subsol.

Anonymous said...

atmosfera la Next a fost faina, desi cam multa imbulzeala, dar faptul ca sala era plina de cele mai multe ori era fain. desi, cel mai ades ma simteam mai bine cand era mai liber, dar din pacate luna asta sentimentul "de al nimanui" era dezolant.