Diviziile blindetii sau blindetea diviziilor

Regrete pentru lenea de a nu fi facut pe dracu-n patru pentru a avea varianta originala a ultimei carti a lui Stéphane Audeguy. O rasfoiesc totusi in traducere si probabil ca sint pusa pe cautat acu-n carul cu fin sau imi dau singura probleme-test de traducere, de ma opresc pe a doua pagina din introducere:

“(…) blândeţea, câte divizii?”

Fraza imi suna strident in romana, stiu ca varianta franceza se invoca mult mai des si intr-o varianta eliptica mai eleganta “Le Pape, combien de divisions?”. Uit apoi de problema test si scotocesc netul in engleza, franceza si romana (prezumtii confirmate: in romana fraza este citata rar, formularea cea mai clara ii apartine lui H.R. Patapievici). Uit si de principiul claritatii si trec la explicatii istorice. Gasesc mai multe surse care incearca sa explice si revendice butada lui Stalin.

Prima ar fi “ipoteza Laval”. Laval este Pierre Laval, prim ministru francez in 1935 care trebuie sa incheie cu Stalin un tratat franco-sovietic de asistenta reciproca in caz de agresiune. Remarca acra a lui Stalin era datorata ideii lui Laval de a incuraja catolicismul in Rusia, facilitind astfel relatiile dintre Franta si statul papal.

Wikipedia sustine "ipoteza Yalta". Butada lui Stalin ar fi fost iscata de discutia stirnita de Churchill in 1945 despre respectarea libertatilor religioase in spatiul ocupat de armata rosie pe atunci (ma rog, am suspiciuni in aceasta privinta). Sint unii insa care spun ca povestioara asta se gaseste consemnata in memoriile marelui Churchill. Altii mai chitibusari spun ca in timpul unei pauze a Conferintei de la Yalta, Harry Hopkins, consilier al presedintelui Roosevelt, il informeaza pe Stalin despre intentia presedintelui SUA de a obtine audienta la Papa Pius XII. La care Stalin replica: "Cate divizii are Papa?" vezi adica intr-o carte.

Aici insa citatul este mentionat in Winston Churchill, “The Gathering Storm,” vol. 1, ch. 8, The Second World War (1948). Toate bune si frumoase numai ca exista si “ipoteza Teheran 43” in care este implicat Roosevelt. Eseul lui de William Safire publicat in NYT in noiembrie 1989 si care chiar se numeste “How Many Divisions?” merge pina la Potsdam (1946) si campeaza contextul in situatia bisericii catolice din Ucraina aflata in pericol de asimilare fortata in marea biserica ortodoxa rusa la ordinul marelui Stalin.

Din 1935 pina in 1946, este ceva vreme, nu-i asa ? Pina aici toate bune si frumoase, avem aceiasi actanti. Exista insa si o “ipoteza Truman” citata tot aici in care se vorbeste despre un discurs prezidential coafat in ultima secunda cu butada stalinista cica auzita de Truman la Potsdam. O gogoasa infirmata de catre C. L. Sulzberger in memoriile sale “A Long Row of Candles” pp. 365–66 (1969) dupa discutii de culise cu fostul secretar de stat James F. Byrnes care era acolo : “Byrnes had heard it and had even mentioned it in his book. He said: ‘It is a good story, but it is not true. I know it is not true because I was there.’” Poanta este ca in memoriile lui Byrnes nu se pomeneste de asa ceva.

Butada, raportata de mai multe ori de Churchill pe ici pe colo, probabil pentru ca o gasea buna sau de efect, are aspectul unei rumori, mai ales atunci cind vezi ceea ce siturile pro catolice pot face din ea, adica o ocazie de a-i lasa Papei ocazia de a se revansa glumet la moartea lui Stalin. Mi-e tare greu sa cred ca acestuia chiar ii era frica de o enciclica asa cum se spune aici, nu poti invoca insa o citare incorecta si mai degraba o contextualizare partizana.

O sa spuneti ca trec de la Ana la Caiafa daca as alatura acestui zigzag prin raportarea unei rumori istorice un foarte serios avertisment gasit in antetul unui roman de fictiune istorica:

“Ce qui suit n’est pas un roman historique. C’est un récit fantasmatique; qui utilise, certes, le passé; mais qui, sans cesse, le travestit.”

“L’inconnu d’Aix”, Alexandre Glikine, La Différence, 2008)
(“Ceea ce urmeaza nu este un roman istoric, ci o povestire fantastica folosind, desigur, trecutul, dar travestestindu-l pe acesta fara incetare.”)

Asta-i onestitatea care le lipseste tomurilor de memorii politice si istorice.

Bine bine, cum ramine cu traducerea frazei aleia de la care am pornit ?