19.6.16

O problema de respiratie

Imi place mult ”Books”, o revista de cultura pe cale de disparitie in format publicatie zic eu, in ciuda disperatelor manevre  de resuscitare  via actiuni de crowdfunding . Imi place si mai mult ”Books” de cateva numere incoace pentru ca editorul insereaza constant notite despre traducerea de carte. Mestesugul e discret si cvasi ignorat de cititorul obisnuit, traducatorul e in foarte rare cazuri  si cu putine exceptii  remarcat, iubit, aclamat, admirat, injurat, comparat samd.
In numarul din iunie 2016, o notita mentioneaza traducerea in limba engleza  a romanului ”Réparer les vivants” de Maylis de Kerangal (ed Verticales, 2013) in doua versiuni, una in Marea Britanie (Mend the Living), cealalta in SUA (The Heart)

The Heart

Canadiana Jessica Moore, traducatoarea versiunii britanice, alege sa se tina aproape de caracteristicile textului, respectand frazele foarte lungi si alambicate. Traducatorul versiunii americane, Sam Taylor, prefera  sa scurteze pe cat posibil paragrafele-fraze si sa produca un text mult mai alert. N-am avut acces la articolul de critica din New York Review of Books care pare a fi impartit in judecarea alegerii operate de traducator care se pare ca intervine decisiv in lungimile textului. Cu versiunea franceza in fata, ma intreb care-a fost varianta cea mai nimerita pentru traducerea in engleza. Ca sa va faceti o idee, iata fraza de deschidere a romanului :
Ce qu’est le cœur de Simon Limbres, ce cœur humain, depuis que sa cadence s’est accélérée à l’instant de la naissance quand d’autres cœurs au-dehors accéléraient de même, saluant l’événement, ce qu’est ce cœur, ce qui l’a fait bondir, vomir, grossir, valser léger comme une plume ou peser comme une pierre, ce qui l’a étourdi, ce qui l’a fait fondre – l’amour ; ce qu’est le cœur de Simon Limbres, ce qu’il a filtré, enregistré, archivé, boîte noire d’un corps de vingt ans, personne ne le sait au juste, seule une image en mouvement créée par ultrason pourrait en renvoyer l’écho, en faire voir la joie qui dilate et la tristesse qui resserre, seul le tracé papier d’un électrocardiogramme déroulé depuis le commencement pourrait en signer la forme, en décrire la dépense et l’effort, l’émotion qui précipite, l’énergie prodiguée pour se comprimer près de cent mille fois par jour et faire circuler chaque minute jusqu’à cinq litres de sang, oui, seule cette ligne-là pourrait en donner un récit, en profiler la vie, vie de flux et de reflux, vie de vannes et de clapets, vie de pulsations, quand le cœur de Simon Limbres, ce cœur humain, lui, échappe aux machines, nul ne saurait prétendre le connaître, et cette nuit-là, nuit sans étoiles, alors qu’il gelait à pierre fendre sur l’estuaire et le pays de Caux, alors qu’une houle sans reflets roulait le long des falaises, alors que le plateau continental reculait, dévoilant ses rayures géologiques, il faisait entendre le rythme régulier d’un organe qui se repose, d’un muscle qui lentement se recharge – un pouls probablement inférieur à cinquante battements par minute – quand l’alarme d’un portable s’est déclenchée au pied d’un lit étroit, l’écho d’un sonar inscrivant en bâtonnets luminescents sur l’écran tactile les chiffres 05:50, et quand soudain tout s’est emballé.
Traducerea  romanului pune o problema de respiratie si de ritm a acesteia - eu una ii inteleg optiunea stilistica, care transpune frazeologic asfixia personajului, aflat pe lista celor care au nevoie de un transplant cardiac.

 Veti gasi aici si aici cateva remarci ale criticilor europeni si canadieni legate de traducere si de carte. John Harrison remarca dealtfel "glorioasa” fraza de intro de mai sus.

Mend the Living


 Cat despre varianta Jessicai Moore, ca sa vedeti cum respira textul in engleza, aici cateva extrase.

Inchei cu un foarte interesant "interviu” luat de Jessica Moore autoarei, il veti gasi aici.

PS : recomand calduros "Naissance d’un pont” de aceeasi Maylis de Kerangal

No comments: