O mica ancheta

Iata peste ce dau atunci cind scotocesc pe blogul de la Nemira. Asadar Mircea Pricajan se hotaraste sa intrebe citeva nume serioase din literatura noastra daca filmul bate cartea ( nu la capitolul vinzari, ci la capitolul valoare artistica) si eventual daca la nivel de marketing filmul poate relansa o carte. Sint intrebari care trebuie puse cu prudenta si nicidecum facind generalizari; la urma urmei, cu sau fara ancheta fiecare incepe si termina lectura cu gusturile lui atit de personale incit e imposibil sa nu te calci in imbulzeala pe bombeu cu unul, cu altul. Pe mine m-a calcat de exemplu Marian Coman care-l considera pe Stephen King un scriitor atit de formidabil incit nici unul din filmele care au fost facute dupa romanele lui nu s-au ridicat la nivelul cartilor ( si "The Shining" stimabile? cit de mic si lipsit de imaginatie mi s-a parut saracu' King dupa ce-am vazut filmul lui Kubrick, aventura continuind cu "Misery" si mai ales cu "Carrie". Nota bene: am citit cartile mai intii).

N-as putea spune ca este fair play sa pui aceasta intrebare scriitorilor, multi dintre acestia sint dedicati atit de trup si suflet cititului si scrisului, incit e imposibil sa nu existe un "nu stiu ce" lipsa in filmele care ar fi putut dac-ar fi vrut.

M-a izbit in mod deosebit bucatica lui Michael Haulica despre "The End of the Affair" (ecranizarea lui Neil Jordan vs romanul lui Greene), trebuie sa recunosc ca si eu cautam prin roman nu atit replicile personajelor cit atmosfera aceea cam SF in care toata lumea era un pic pierduta. La inceput deceptionata, parca tot romanul m-a atras mai mult pina la urma, probabil ca rolul lui Ralph Fiennes mi s-a parut prea ambiguu.

Filmul si cartea in versiunea lui Aron Biro, adica "No Country for Old Men" este, zic eu, o alegere nefericita: diferenta de tempo intre filmul fratilor Coen si romanul lui Cormac McCarthy este prea sensibila. Nu cred ca cele doua monologuri care inchid si deschid filmul dovedesc o mare fidelitate in privinta adaptarii, filmul a placut nu din cauza romanului, ci mai mult din cauza aerului de fratii Coen pe care o simti din generic in "Blood Simple", "Fargo","Barton Fink" si "The Big Lebowski". Romanul insa nu mai are nimic din scriitura bazaltica care i-a facut pe multi sa vada in Cormac McCarthy un fel de "psychotic dream across the page, Sam Peckinpah meets William Faulkner, its writing felt more like lava than language".
Asta era pe la inceputul anilor 90, acum "No Country..." a fost simtit mai ales de fani ca fiind un roman scris anume pentru a fi adaptat la cinema, un fel de McCarthy in varianta zaharinizata. In ceea ce-i priveste pe Coen Bros, dupa mine nu sadismul de a-si condamna personajele principale la statutul de anti eroi cum am inteles eu din ceea ce scria Aron Biro a placut cel mai mult, ci senzatia aceea imposibil de definit ca te afli in fata unui film bun inca de la primele secvente si pe care dealtfel o poti avea inca de la primele pagini ale unei carti... in fine, scriitorii, deh, ca scriitorii, trag spuza pe turtele lor scriitoricesti.

La intrebarea "ce carte ati dori sa fie adaptata la cinema" raspunsurile au fost la fel de variate cit de scriitoricesti ( nu, eu una nu mi-as dori un Canetti la cinema sau atunci, zau asa, sa fie stipulat in contractul adaptarii ca numai un Ruiz, un Reygadas, un Rohmer etc sa-si puna la bataie imaginatia de cineast). Pentru Marquez, nu, multumesc, "Dragoste in vremea holerei" a fost deja transformat in videoclip cu mult succes la publicul care intr-adevar a epuizat editia de la Rao care putrezea prin librarii. Si pentru arhitectonica cerebrala a lui China Miéville mi-ar fi frica, deja cine si-ar baga banii in romane cu naluci, vise, febre si alegorii ? Si daca ar exista vreunul, ar fi la fel de lipsit de buna credinta ca echipele care i-au transformat pe Gaiman ( "Stardust" ) si Philip Pullman ("Northern Lights/Luminile Nordului" devenit "The Golden Compass/Busola de aur", vedeti dara cum cartea isi schimba pina si titlul din subtile ratiuni de marketing) in povesti la gura sobei pentru 7-11 ani ?

Rau imi pare, zau, ca cei intervievati se chinuie sa faca pasul mare de la carte la film uitind ca pot gasi un punct de bataie pretios pentru elanul lor in scenariile de film. Dar asta este o alta poveste.