ZOO / 00Z ?

Ciudate si incurcate sint intilnirile dintre literatura si cinema. Deunazi citeam “Zoo, animale sau oameni, aceeasi jungla“ de Rodrigo Rey Rosa, o carticica de povestiri crude aparuta la Nemira in 2006 in traducerea Corneliei Radulescu. Pe linga scorpioni, vulturi, lei, crocodili si pecari, mielusei, furnici si alte prezente animaliere mai mult sau mai putin domesticite, mai sint si ceva oameni care tot in marea gradina zoologica intra. Dar nu de asta vreau sa vorbesc, ci mai degraba de “Ferma familiei”, povestirea cea mai lunga si mai inchegata din carticica. O poveste cu un copil care este “vindut” de parintii adevarati in conditii suspecte unui cuplu ciudat, el strain (probabil nord american) ea guatemaleza (probabil dezradacinata). Motivul? Copil este mostenitorul unei ferme aflata in ruina (probabil plasata pe un teren mustind de minerale rare). Tatal adevarat al copilului presupune ca “E pentru apa. Avem multa apa. Poate ca au aflat, daca sint asa de destepti.”


Mi-am adus aminte instantaneu de una dintre marile nedumeriri personale ale sezonului de toamna-iarna, “Quantum of Solace” si noul James Bond. Trec peste faza “007 nu mai este ce era“, bine ca nu mai este ce era, ar fi saracul complet incongruent cu secolul acesta. Bond inca isi facea treaba anul trecut in “Casino Royale”, cu jocuri de carti, torturi, tradari, o doza buna de Martini la pachet cu machismul obisnuit si cu brutalitatea blinda de mascul alfa ratat care trebuie sa alerge kilometri intregi pentru a-si dovedi virilitatea. Se presupunea ca 007 face parte din bestiarul fantasmelor masculine (Masina? Este. Muschi lucrati si forta fizica?Avem. Femei frumoase? Tinem si asta. Alte gadgeturi precum barcile cu motor ultimul tip, iahturile si chitibusurile electronice? Bifat.) Sa fim seriosi, cine se poate identifica cu Batman? Sau macar cu Indiana Jones?

Anul acesta, 007 ma nelinisteste, nu mai stiu cum sa-l mai iau. Vazind “Quantum of Solace” m-am intrebat cum de gentlemanul a devenit in sfirsit un fel de Marlowe traind in trecut, din regrete si amintiri si hrandindu-si energiile din dorinta de razbunare perpetuata la infinit. Vesper este un leitmotiv atit de obsedant incit 007 nu prea mai are chef de o alta James Bond girl, legaturile lui sint sporadice, reci si uimitor de caste. Pina si Martini-ul s-a corcit acum cu alte alcooluri. Cred ca nu am numarat gresit, “Quantum…” are o singura secventa in care 007 bea si atunci se imbata pur si simplu la modul cel mai autodestructiv cu putinta.

Nu stiu daca ati remarcat, aici problema cine pe cine urmareste se schimba si o data cu ea si peisajul. Nu c-as fi avut vreun moment dorinta de a lua ca atare cliseele acelea ecologic catastrofice cu peisajul acela lunar in care apa lipseste cu desavirsire. Ai o clipa senzatia unui vertij cind pentru o secunda vezi un lac enorm clipind albastru in soare dupa care gata, te intorci la bolovani, crevase si deserturi sarate. In care nu se stie de ce cresc hoteluri luxoase. Dincolo de aura obisnuita a actiunii jamesbondiste, in-scenarea aceasta improbabila poate fi privita ca fiind cosmarul lui 007.

Chestia cu apa boliviana nu tine. Vreau sa zic, nu are urgenta pe care o reclama petrolul, metalele rare (aurul s-a demonetizat intre timp), bomba nucleara (si ea lasata balta dupa razboiul rece). S-ar fi putut deci foarte bine vorbi despre litiu, nu? M-am gindit ca scenariul s-a incapatinat cu apa pentru a-i da o tenta mai populara (populista?) lui 007, a-l transforma adica intr-un super erou marvelian a carui ratiune de a fi este salvarea umanitatii. Gadgeturile alea sint proprietatea Majestatii Sale de care omul poate fi deposedat atit de repede incit nu poti sa-i spui “ce fericire pe tine sa faci parte din MI5”.


Afisul lui “Quantum of Solace” privilegiaza subtil o imposibila umbra proiectata in prim plan, 007 este intr-adevar umbra celui ce-a fost. Sarmul gentlemanului cam palavragiu al anilor 70 era deja putin cam defazat, pe mine m-a facut sa ma gindesc la activitatea unora ca Roald Dahl si Noël Coward din timpul razboiului. Ian Fleming, care era si el pe acolo, nu e deloc strain de numele acestea, nici de stilul flamboaiant – cultivat.

Anii 80-90 au fost tare plictisitori pentru 007, scenaristilor le-au trebuit cam 10 ani ca sa perceapa decalajul de mentalitate care-l transforma pe bietul agent intr-un bunicut, fie el imbracat in Armani, fie el posesor al unui corp sexy. Democratizarea luxului a fost o grea lovitura pentru bietul James Bond.

Imi pare bine ca noua lui fata este Daniel Craig, genul agresiv-badaran este ca o gura de aer proaspat in galeria 007. “There is something horribly efficient about you” ii spune Camille; o fi o impresie personala, dar fizicul noului James Bond aduce cu spionii KGB din filmele de acum 10-20 de ani. Seductia s-a dus pe apa simbetei cu aceasta ocazie, amintirea lui Vesper cultivata cu incapatinare in “Quantum” face din 007 un intusabil erou pierdut. Poate de aceea scenariul a ales sa renunte la o Olga Kurylenko in bikini. Ce m-a intrigat mai mult decit absenta acestora din urma, a fost ciudata relatie dintre 007 si M, barbatul fara nume si femeia –monograma au acum o relatie mult mai tulburatoare in platonismul ei.

O sa spuneti ca am un gust deosebit pentru extrapolari, ca vad gogosi supradimensionate oriunde de dragul de a tese retele de subtexte si contexte, dar “Ferma familiei “ exploateaza aceeasi ambiguitate relationala intre barbati si femei. Scriitorul mascheaza violentele sexuale ancorindu-si punctul de vedere intr-un voyeur de 10-12 ani. Acesta contabilizeaza relatiile intre cele doua cupluri cu care are de-a face (parintii adevarati si cei de substitutie), isi pune intrebari pe care nu le duce mai departe, concentrindu-se asupra faptelor care devin astfel extraordinare: asemanarea fizica dintre tatal sau si Bruce, suferintele calului, moartea tatalui sau doar disparitia lui, mama eclipsata misterios, strainii care, precum Le Chiffre si avatarurile lui, mascheaza practicile mafiote cu un fel de comunitate inchisa cu aer de secta sau de club al milionarilor. Pentru baietelul lui Rodrigo Rey Rosa, situatia are un aer usor SF.

In curind la ferma au sosit vizitatori noi, prieteni cu Anastasia si Bruce. Aproape toti erau straini care cumparasera pamint in apropiere, formind un soi de comunitate. (“Precum menonitii din orasul Belice”, comentase Anastasia.)

Mi-ar place sa cred ca umbra reinnoitului 007 din “Quantum of Solace” a simtit in final (“I never left”) imensa si mareata eliberare pe care o resimte mult mai tinarul Hércules:

In micul sau refugiu, chinuit de tintari (se plesnea peste miini, peste ceafa si peste fata ca sa-i striveasca sau sa-i goneasca), dupa ce si-a plins indelung de mila, l-a cuprins o senzatie extraordinara de libertate. Nu avea si nici nu mai dorea sa aiba parinti.

Cu alte cuvinte, R.I.P Ian Fleming si Goldeneye.