Shopping : carti, carti si iar carti, in prelectura

Tare ma plictiseste agitatia proasta din Mall, unde duhoara de fast food se combina cu teribilele magazine cu “fitze”, dar n-am ce-i face : cinematograful e climatizat si e singurul loc unde, cu doar doi oameni in sala, poti vedea la amiaza un film. Incercati in alte cinematografe mai ieftine si veti vedea ca “tre’ sa fie 5 platitori cel putin ca sa dam filmu’, c’asa-i regula”. Care regula? Sa nu se mire deci onor functionarii de la cinemateca sau alt cinema ca multiplexurile, desi mai scumpe, au afluenta mai mare.

Pe linga multiplex, iaca si libraria cu talmes balmes voios de hypermarket. Pur si simplu nu pot rezista, foarte multumita fiind de noile achizitii, sa nu-mi exhib shoppingul de joi:

Alexandru Matei- “Ultimele zile din viata literaturii”, editura Cartea Romaneasca. Publicitate cvazi inexistenta pina acum, in afara anuntului lansarii cartii. M-a atras “Argumentul” - prefata al autorului si scurta insemnare de pe coperta a treia a lui Radu Toma, ale carui gusturi literare le cam cunosc. ”M-am gindit mult - spune autorul - Public o carte despre literatura franceza, deci nu interesez pe nimeni. Nu tu batalii canonice, nu tu postmoderni versus reactionari.” Corect! Asta in paralel cu ceea ce se intimpla loco, in etern adolescenta si imatura literatura romana contemporana : “Lipseste polemica, lipseste spectacolul, lipsesc ideile (..) Taberele nu se parasesc niciodata.” Iarasi corect ! Iarasi volumul pare a evita necesara perspectiva sub care se plasau obligat fortat mai toate volumele critice din facultate; nu tu structuralism (de care mi s-a acrit), nu tu istoricism (la fel), nu tu naratologie si semiologie (batrincioase si prafuite), ci mai degraba perspectiva antropologic culturala, mai putin pretentioasa in analiza si, parca, mai proaspata. Alexandru Matei pare a fi pe gustul meu : discursul nu este scortos, sub aparenta suetei se iteste (imi place s-o cred), un tip destul de metodic care face clasificari chiar riguroase si mai ales are mult mai mult bun gust decit librarii si editorii de azi de la noi (mai mai sa fac atac cind am vazut pe rafturi nu numai beigbederiadele cu care ochiul s-a obisnuit, houellebecquismele deja depasite de vreo 10 ani incoace de moda, ci si autofictionarele gen Christine Angot, asta mai lipsea!).

Vesna Goldsworthy “Capsuni cu iz de Cernobil”, editura RG Publishing. Am aflat despre ea din NYT Book Review unde avea parte de o critica entuziasta, cica este recomandata si revistele "feminine", nu stiam. M-am pus pe rasfoit. Nu m-a interesat boala autoarei care se gindeste sa scrie, pentru uzul fiului sau, amintirile tineretii ei balcanice. Nu m-a atras nici autobiografia ca gen, cam evit gestul asta literar usor ipocrit. Nu m-au atras nici citatele de pe coperta a parta cu extrase decontextualizate din “The Economist”, “The Guardian”, ”The Observer”, ce treaba am eu cu marketingul prost ? Mi-a placut stilul, autoironia blinda si retrospectiva unui Belgrad de acum 20 de ani si mai bine. N-am ajuns inca la subiectele legate de carti (Vesna G. este profesoara de literatura in Anglia) sau de film (am aflat cu aceasta ocazie ca editura Curtea Veche i-a publicat in 2002 “Inventing Ruritania:The Imperialism of the Imagination” un studiu al far Estului european in literatura si, atentie ! in FILM ! Nu-mi amintesc sa o fi vazut in librarii, o voi cauta activ de acum incolo).

Jiri Marek- “Unchiul meu Ulise” editura Art. N-am vazut nici un strop de publicitate pentru cartea asta. Am luat-o fara sa clipesc (in asemenea momente ma iluzionez ca stiu ce fac, ca deciziile sint luate cu maturitate de adult). Deci am luat-o fara sa clipesc. Pentru ca Jiri Marek este un scriitor satiric, cartile lui imi aduc aminte de filmele lui Jiri Menzel (le incurc numele ceva de speriat, probabil pentru ca filmele unuia si cartile celuilalt seamana asa de mult). Mai este si “desenul de pe covor” si interesul meu subit in ceea ce priveste aceasta tema, de la Henry James si Enrique Vila-Matas mi se trage. Si de la amintirea unui roman dark fantasy cu un covor “viu”, al carui desen, in permanenta reconfigurare, adapostea trama unei lumi paralele. Mi-a ramas o vaga amintire a romanului lui Clive Barker “Weaveworld” si fixatia pe tema desenului de pe covor. Urita treaba. Asta ma face totusi sa cumpar mai toate cartile cu aceasta tematica si nu sint putine. Mai mult, editura Art a facut ce-a facut si a lansat colectia de literatura contemporana “desenul de pe covor”. Ca sa-mi faca in ciuda sau ca sa ma incite la shopping de carti compulsiv.

Andrei Codrescu - “Prof pe drum” editura Curtea Veche. Este singura carte despre care am citit intr-un “Time Out” mai vechi. Mi-a placut semnalul acela de carte, era cit de cit interesant, asa ca am pus mina pe ea. Nu sint cititoare de poezie, asa ca pina acum m-am multumit cu articolele autorului citite ocazional in Dilema. Nu ma pasioneaza nici Kerouak si cu atit mai putin generatia Beat, dar cartea asta este pur si simplu gustoasa. Nu la modul mistocareala. Am pur si simplu senzatia ca este ca un fel de “road movie” si “indie“ pe deasupra, conceptul unui tip care nu calatoreste pentru ca nu stie sa conduca o masina. O declaratie de dragoste catre America, o America in care "pe parcursul a doua zile, m-am nascut din nou, am murit, m-am intors- ce tara ! " Iar poezia lui Codrescu (ca in afara de textele de proza mai este si ceva poezie) imi pare a fi “slam”. Si mie “slam”-ul imi place. Pe coperta a patra scrie asa : “scrisa intr-un stil de incintare, marca Andrei Codrescu ce mixeaza un raisonneur transilvan cu Woody Allen (…)” dupa care urmeaza blabla-ul obisnuit “carte elogiata de publicatiile americane”. Macar rasfoiti-o daca aveti ocazia, e lipicioasa si simpatica. Eu una am sa-l caut pe Woody Allen printre altele.

PS : imi dau seama ca ar trebui sa inaugurez, cu aceasta ocazie, eticheta "Shopping". Mi-e nu stiu cum sa pun in scris titlurile cumparate, toate decizii foarte mature precum cele de mai sus, autojustificate cu argumente care mai de care mai futile. Mi s-ar face apoi rusine, zau asa !