Filmul lui Amos Gitai productia franco-germano-israeliana "Désengagement" din 2008 mi-a pus oaresce probleme. Mai intii, nu am vazut inca nici unul dintre filmele lui care alcatuiesc trilogia oraselor din Israel ( Kippour, Yom -Yom si Devarim ) si nici macar celelalte doua pelicule care alcatuiesc impreuna cu "Dezangajarea" un alt triptic inchinat de data asta problemelor de coabitare israelo-palestiniana. Am luat deci filmul ca atare si mi-a sarit in ochi compozitia "documentar" si cea "film de fictiune" care nu reusesc sa se amestece atit de bine incit sa alcatuiasca un produs unic si daca se poate de calitate constanta.
Documentarul incearca sa reproduca "cu obiectivitate" atmosfera din fisia Gaza in momentul in care se ajunge la expulzarea colonilor evrei si retrocedarea teritoriilor ocupate ; din pacate secventa este foarte haotica si prea "ingusta" ( este vorba de evacuarea unei singure colonii ), iar secventa din inceput ( cu israelianul care o saruta pe palestiniana cu pasaport olandez, asta dupa ce diserteaza ei despre o patrie abstracta ) ingreuneaza teribil faptele ca atare cu un simbolism as zice eu deplasat.
Partea de fictiune seamana cu zidul unei case deja darimate de buldozer, o poveste cu un frate si o sora vitregi care se dedau la lungi dialoguri in planuri secventa multiple pe fondul unei ciudate povesti despre un tata tocmai decedat, vegheat de o Barbara Hendricks costumata in bocitoare -samana - corista. Mai apar acolo o notarita ( Jeanne Moreau ), un testament, un cortegiu funebru foarte vesel si mai presus de toate prestatia caraghioasa a personajei interpretate de Juliette Binoche. Nu cred ca este vina actritei, ci a personajului care pare a avea o structura ciudata. Ca atare, Ana (J.B) trebuie sa fie rind pe rind impudica, penibila in timp ce face vocalize , rizind isteric, lasindu-si cochet o bretea sleampata peste umar, tirindu-si languros salul si poalele rochiei in penumbra casei. Este o femeie rasfatata care nu prea stie ce vrea nici pentru ce traieste, si in lipsa de mai mult isi tuguieste languros buzele catre Uli ( fratele vitreg, politai in Israel, implicat in campanie de dezangajare. ) Ana isi continua parcursul catastrofic de personaj decazut, atunci cind, ajunsa in Israel in cautarea fiicei sale pierdute demult, devine un fel de personaj secundar care trece de la un grup la altul si face galerie in favoarea colonilor disperati. Inca o data, nu am nimic cu J. B., ci cu problemele de consistenta ale Anei.
Am iesit din sala nedumerita, neintelegind ceea ce voia sa spuna Amos Gitai cu filmul sau, un hibrid cu fata artsy si dos documentar care poate se opreste cind trebuia sa inceapa. Nici diferitele comentarii de pe internet nu prea m-au ajutat, o singura intrepretare insa a putut da, in ochii mei cel putin, putina culoare si coerenta fictiunii familiale care alcatuieste jumatate de film ( dupa unul dintre bloggeri, Gitai lasa sa se inteleaga - si semnele sint intr-adevar evidente- ca Dana cea din kibbutz este rodul unei legaturi incestuoase intre Ana si "monstrul" adica tatal sau, ceea ce poate explica dezagregarea isterica a femeii in toate manifestarile sale. )
Ok, dar cu partea legata de dezangajare ce te faci ? Ar trebui s-o citim ca pe un soi de dezagregare isterica in mare, la nivel politic, a unei relatii fortate si nenaturale intre doua popoare ? Sa speram ca lectura de tip " pestele cel mic inghitit de pestele cel mare " tine la o analiza mai atenta cel putin la nivel narativ a peliculei lui Gitai.
Sincera sa fiu, ceea ce m-a facut atenta a fost felul in care regizorul stie sa minuiasca personajele in scenele de grup ; infruntarile dintre colonistii infierbintati si politai seamana grozav cu ilustrarea unui Kadish, iar litania pe care necunoscutul arab i-o arunca Anei prin gardul de sirma ghimpata are mai multa poezie decit inceputul filmului atit de banal si de usuratic.
No comments:
Post a Comment