Note de cinema - duminici cu vampiri

Schimbare de ton radicala cu “Vampyr” (1932) al lui Carl Theodor Dreyer. Anul trecut am reusit sa vad “La Passion de Jeanne d’Arc / Patimile Ioanei d’Arc” (1928) care ma cucerise. “Vampyr” insa m-a fermecat, este neasteptat de modern, de liric si de metafizic in acelasi timp. Filmul a fost initial turnat ca film mut, "Vampyr" a avut parte de inserturi vocale adaugate ulterior in trei limbi.

In “Cahiers du Cinéma” din noiembrie 2008, cu ocazia prezentarii unei variante in DVD masterizat, am citit comentariul lui Guillermo del Toro (regizorul filmului cu vampiri moderni “Blade II”) reluat de catre Bill Krohn in articol. Del Toro vorbeste indelung despre functia pe care o are lumina in filmul lui Dreyer. Remarcasem si eu, filmul este incredibil de luminos pentru o aventura nocturna. Dupa del Toro, asta face parte din mesajul memento mori (“si lumina este albita de pulberea oaselor”); lumina transforma umbrele de pe malul riului in prezente abia vizibile, topaind intr-un soi de dans macabru. ”Lumina absoarbe cu voracitate umbrele” dovedindu-se ea insasi cit se poate de vampirica. ”La sfirsit - spune del Toro- cei salvati si damnatii sint devorati de catre vidul luminii, al nefiintei, al gratiei.”


Pandantul luminii este astfel aici nu intunericul, ci penumbra: ma gindesc la interioarele in care Marguerite Chopin foloseste umbra soldatului pentru a-l asasina pe locatarul castelului. Del Toro o numeste pe aceasta vampira asexuata “mama unei armate a umbrelor” (cf “L’armée des ombres” de J.P. Melville, film de razboi si politic in care umbrele joaca un rol covirsitor) care uneori se dematerializeaza in sunete (strigatele de copii si scheunaturile ciinilor din casa aceea cu aer foarte expresionist in care intra Allan Gray prima data).


Interesanta este ideea ca textura imaginala (adica a summum-ului de imagini) este adevarata poveste a filmului, care poveste dealtfel, gratie influentei “Ciinelui andaluz”, se elibereaza de logica unei structuri lineare. In loc, Dreyer propune “un edificiu complicat de rime si ritmuri” datorate camerei de filmat. Iarasi interesanta este diferenta propusa de Del Toro intre suprarealisti si Dreyer, pe care subversiunea de dragul lui ID nu-l interesa.


Iata de ce Dreyer transforma spaimele si temerile in elemente eterate si elegante ale povestirii, asta in contextul in care dupa primele 15 minute, filmul devine cu adevarat amenintator. Sintem departe de brutalitatea horror de azi, Dreyer insista si persista dorind sa ramina in domeniul spiritualitatii (vezi Allan Gray oferindu-si singele pentru a o salva pe Leone). ”Imi place ideea unui Isus gri” adauga del Toro. Imaginati-va un “mesia suav” in costum si cravata cu maniere blinde si niste ochi incredibil de mari care indeplineste rolul de martor mai degraba decit actioneaza. Un mesia care trebuie sa moara mai intii (secventa catatoniei lui Allan in cosciugul cu ferestruica este naucitoare) pentru a putea face apel la dematerializare si bilocatie (secventa “uciderii” pe bune a vampirei Marguerite).


Cronicarul (Bill Krohn) adauga ca del Toro si-a botezat personajul din “Cronos” Jesus Gray in onoarea a acestui Christ al limburilor si starilor de subconstienta catatonica.


De vazut si revazut “Vampyr”, copia prezentata de cinemateca este in stare buna, desi varianta propusa este una scurtata, daca se face comparatie cu varianta in DVD semnata de Criterion.