Simbata la cinemateca, “Goodbye again" (1961), cunoscut in Romania sub titlul "Va place Brahms?”, de Anatole Litvak. Vazut de mult la teve, mi-aduc aminte ca-mi placuse, intr- perioada in care citisem si cartulia cu acelasi titlu.
Acum insa, ”Maxim's”, "Le Pré Catelan", caviar & blinis si tot felul de delicii turistice de 4 si 5 stele din Parisul turistic de altadata. Apoi Yves Montand, in rolul typiquement french de seducator si infidel cronic, mi se pare stins. Mai este pe acolo si Anthony Perkins, atit de fragil si de tinar, intr-un rol insa atit de improbabil (tinarul bogat cu inima mare si cu o doza inepuizabila de romantism) si, mai ales, Ingrid Bergman, prea frumoasa, prea stralucitoare pentru rolul Paulei. Fara ea filmul ar fi esuat pe bancul comediilor romantice de nivel Z. Ingrid nu este niciodata o has been. Mi-a placut iarasi secventa in care femeia de 40 de ani (de revazut si Balzac in toata afacerea asta, drama femeii care incepe sa fie senioara nu tine deloc de modernitate) se agata de rampa scarii si striga “I’m too old”. Camera este insa prea moale pentru a prinde virtejul scarii in spirala si a face din acest cadru ceva cu adevarat dinamic, dramatic sau cum vreti voi. Filmul este moale, chic, turistic, Brahms este peste tot. Suspectez insa existenta unui Brahms cenzurat, aceleasi citeva masuri care troneaza la radio, in masina, in soundtrack, in secventa de la sala Pleyel, sau devin muzica soul in secventa barului cind Philip doreste sa stie ce este dragostea.
Adevarul ascuns este ca tabuul relatiei dintre un barbat tinar si o femeie mult mai in virsta ma pasioneaza, si asta de la "Ping guo" / "Lost in Beijing" incoace. Am citit aici ca cele mai impardonabile scene din filmul chinez nu au fost cele de nuditate & sex filmate cu camera de mina, ci cele citeva amarite de secvente in care el (25 ani aproximativ) si ea (40 ani aproximativ) stau intinsi unul linga altul fara ca sa se vada mare lucru din ambele corpuri incredibil de pudice. Relatia dintre cei doi este atit de rece, orice urma de erotism este anulata. Intre femeia in wonderbra si barbatul care fixeaza tavanul se interpun lungi taceri stinjenitoare. Avem de-a face cu un fel de pedeapsa pe care cei doi amanti si-o administreaza reciproc, vina de-a fi sucombat unei tentatii "impotriva firii" (citeste, a cenzurii chineze).
La fel, “Va place Brahms?” are o singura secventa de acest gen, compromisa de varianta de film de care se foloseste cinemateca. In penumbra, o Paula cu parul desfacut, intinsa in pat si acoperita pina la barbie cu bratul gol, melancolica. Vocea tinara a lui Philip razbeste printre valurile de jazz si ce-o mai fi fost acolo (sunet de proasta calitate) care povesteste cit de foame ii este. Am gasit foarte subtila efeminarea tinarului personaj (voce stridenta, foame cumplita in secventa “de dupa”, vorbaria prin care o seduce pe Paula) pe care o practica scenariul.
Aici despre receptarea filmului in SUA (film oribil, pentru ca vorbeste despre amorul liber in combinatie cu diferenta de virsta).
No comments:
Post a Comment