Dupa 25 de ani

Demna de remarcat este comparatia pe care o face Dwight Garner in Book Review (nr.7/25 februarie) intre top 10 literatura de fictiune 1983 si cel din exact aceeasi saptamina din 2008. Este impresionant numarul cartilor SF (“Space” - James A Michener, “2010-Odyssey Two” - Arthur C. Clarke, “Foundation’s Edge” - Isaac Asimov, “Life, the Universe and Everything” - Douglas Adams si “E.T. the Extra-Terrestrial Story Book” -William Kotzwinkle) care propun spatiul extraterestru si existenta altor lumi ca tema preferata de marele public cititor. Astazi gusturile in materie de fictiune au coborit de multisor pe pamint, romanele care aliaza intriga politista si juridica (John Grisham, Robert Parker) cu ceva paranormal (Stephen King), seria politista “Plum Lucky” a mult prea prolificei Janet Evanovich si mult batutele mistere medievale (Ken Follet, Geraldine Brooks) sint, trist dar adevarat, cele mai bine cotate ca vinzari.Gind la gind cu Dwight Garner “sint impresionat de numarul subiectelor despre spatiu si alte lumi-dar si de cit de putine carti as vrea sa asimilez azi”, desi nu mi-e deloc clar ce a vrut traducatorul sa spuna cu acest “asimilez”.

In ceea ce priveste creatia cinematografica, anii 1983-1984 inregistreaza multe filme SF. ”2010” (1984) de exemplu reia cartea mai sus citata,”Dune“(1984) adapteaza mega seria lui Frank Herbert, “Star Trek III- The Search of Spock”(1984) este continuarea seriei devenita cult. John Carpenter termina “Starman”, iar in Europa este adaptat romanul fantastic al lui Michael Ende ”Die Unendliche Geschichte”, adica “Poveste fara sfirsit”. In 1983 iese “Star Wars- The Return of the Jedi”, unul dintre cele mai iubite episoade ale lui George Lucas. Tot in 1984 iese primul “Terminator”, un enorm succes comercial, primul film din seria cu roboti androizi ultrasofisticati si clone.

Este momentul in care explorarea lui “outer space” merge deseori in mina in mina cu thrillerul si chiar cu horrorul care privesc mai degraba spatiul paralel al fenomenelor paranormale (“Christine”de John Carpenter, “Philadelphia Experiment“de Stuart Raffill, “The Dead Zone” de David Cronenberg ), al vietii de dupa moarte (“Frankenweenie” de Tim Burton) adeseori asociata cu crima (“Nightmare on Elm Street” popularizeaza stilul lui Wes Craven). Si cum comedia este barometrul cel mai sigur al tendintelor din gustul publicului, sa amintim in acest sens “Ghost Busters“ (Ivan Reitman) care parodiaza popularele povesti cu fantome, “Splash” (Ron Howard) care povesteste o intilnire de gradul trei intre Tom Hanks si o sirena (“Lady in the Water“ al lui Shyamalan s-o fi inspirat de aici ?) sau “Gremlins”(Joe Dante) a carui cohorta de monstruleti destroy populeaza si azi serile TV din perioada Craciunului.

Ar fi multe de zis despre enorma cantitate de filme de serie B sau foarte B, despre parodiile si pastisele (vezi si videoclipul “Thriller” realizat de Martin Scorsese in 1983 pentru succesul pop omonim al lui Michael Jackson) datorate acestui interes crescind pentru altceva venind din spatiu sau din noi insine si care pare ca s-a banalizat sau s-a stins astazi. Mi-ar trebui insa ceva mai multa cultura cinematografica pentru asa ceva.