Despre traducatori numai bine

Traducatorii de texte literare sint multi pe lumea asta, putini dintre ei insa au talent pentru asa ceva. Putini stiu dealtfel ca nu este necesar sa cunosti una doua trei limbi la perfectie, ci mai degraba propria-ti limba in adincime si sa ai probabil fibrele cele mai intime ale inteligentei conectate la zgomotul de fond al limbilor moarte si vii.

Iau exemplul lui Pierre-Emmanuel Dauzat care, la cei peste 50 de ani ai sai, este unul dintre cei mai cunoscuti, eruditi si ceruti traducatori de pe piata de carte franceza. “Imi permit luxul incredibil, pentru un traducator, de a refuza mai multe propuneri decit accept (…) Fac in asa fel incit sa am mereu o duzina de carti in lucru, ceea ce inseamna in medie doi ani de munca de acum incolo.” Si asta de 30 de ani, cite 12-14 ore pe zi, cu un rezultat de 20-40 de pagini traduse zilnic, are adica aproximativ 300 de carti la activ, dintre care un sfert traduse sub pseudonim si asta pentru ca “sint si lucruri care nu pot fi marturisite intr-o viata de traducator.”

Desi traduce din vreo 15 limbi (engleza, germana si italiana fiind limbile din care practic traieste, la care se adauga spaniola, rusa, suedeza, sirbo-croata, latina si greaca, neogreaca, ebraica biblica, idis, urdu si indoneziana), Pierre-Emmanuel Dauzat respinge calificativul de poliglot si asta pentru ca NU vorbeste nici una dintre limbile din care traduce, “sint incapabil sa spun doua vorbe (…) nu am invatat nici o limba straina in afara de greaca si latina.” Ba mai mult, semneaza majoritatea contractelor de traducere fara sa aiba habar de limba respectiva, rolul cel mai important ii revine editorului care reuseste sa-l convinga sa accepte provocarea unui text. In rest, “nu va puteti imagina in ce tensiune traiesc in momentul in care ma apuc sa traduc un text din care nu inteleg nimic.”

Metoda Dauzat este teribila si ar provoca infarct oricarui traducator despre care eu personal am auzit vorbind : alergic la gramatici, Dauzat prefera imersia in dictionare si in carti in editii bilingve. Nu citeste dinainte cartea pe care o are de tradus si asta “pentru a pastra spontaneitatea textului tradus.” Incepe intotdeauna cu sfirsitul si asta pentru ca “am o angoasa a mortii atit de mare incit prefer sa scap inca de la inceput de sfirsit.” Dauzat are din copilarie placerea de a recopia carti. A inceput cu gramatica hieroglifica a lui Champolion, prin care a descoperit dintr-o singura lovitura araba, demotica si greaca. Ziua in care incepe sa adauge note explicative in josul paginii aduce revelatia faptului ca singurul lucru pe care stie sa-l faca este ceea ce el numeste cu modestie “recopierea cartilor.”

Cu siguranta Pierre Emmanuel Dauzat are cunostinta despre eseul canadianului David Heller-Roazen, "Echolalias" (Echolalias. On the Forgetting of Language, New York, Zone Books, 2005, trad in lb fr. Echolalies. Essai sur l'oubli des langues, Paris, Le Seuil, coll. "La Librairie du XXIe siècle", 2007) un eseu despre uitarea limbilor care incearca sa propuna “conceptul limbii ca ecou a altceva decit ea insasi, poate o alta limba, sau chiar a altceva diferit de o limba” – sunete animale, mecanice sau inumane, zgomotul rasuflarii, fluieratul pasarii si scirtiitul-fosgaitul insectei, care sint continute in negativul oricarei limbi. Heller-Roazen contesta deci ceea ce lingvistii s-au chinuit de secole sa confere limbilor vii sau moarte si anume o identitate proprie. Pentru el, o limba trimite mereu la o alta, asa cum ecolalia, ca patologie a limbajului, este destinata sa fie intotdeauna un ecou sistematic al ultimelor spuse ale interlocutorului. Plonjeul lingvistic al lui Dauzat nu este dorinta vitala de autoexilare in limba altcuiva, ci mai degraba ilustrare a faptului ca o limba poate fi gindita ca un ecou, ca o uitare a acestui ecou si ca o redescoperire continua a aceluiasi ecou.

Despre activitatea lui Pierre-Emmanuel Dauzat, printre altele eseist, spirit enciclopedic si curios mai presus de orice, interesat de istoria artei, Antichitatea tardiva, sinuciderea, psihanaliza si istoria secolului XX, gasiti in articolul lui Thomas Wieder din “Le Monde des Livres” (22.02.2008). Reactii dintre cele mai diverse la cele de mai sus puteti citi aici si aici, ca dovada ca experienta Dauzat e posibila.