Dupa o vacanta obligatorie pe care as fi vrut-o mai degraba dedicata dvd-urilor nevazute inca, aflu ca “Breath“ a cistigat premiul pentru cel mai bun film in competitia B-Est si ca “Meduzele” israeliene au fost considerate cel mai bun film de debut. Apoi am dat nas in nas cu cronica dezarmanta a lui Florin Barbu (“Time Out”) la “Fata taiata in doua”; zic dezarmanta pentru ca nu stiu cum trebuie reactionat atunci cind critica sare peste cal si aterizeaza pe mormanul de acreala rautacioasa si rauvoitoare pe care se situeaza mai toate criticile “anti/contra”. Una este sa aduci argumente pentru pozitia pe care te situezi cu convingere, alta este sa suferi de accese de bila lenesa si in consecinta sa scrii trei rinduri (cu greseli en français, va rog ), ciugulind rautacios povestea ici-colo si sa termini triumfator cu “un film banal”.
Dupa Florin Barbu, temele preferate ale lui Chabrol ar fi “permanentul conflict al claselor sociale, perversitatea si atractia pe care aceasta o exercita asupra tuturor, minciuna care ne insoteste la tot pasul, decadenta burgheziei”. Trec peste incoerenta frazei si ii doresc autorului sa vada mai multe filme chabroliene ca ulterior sa-si nuanteze poate spusele; clasele s-au dus si au apus, iar Chabrol opereaza cu constiinta apartenentei la un grup ( familial sau nu ) de interese, in care nu atit minciuna este interesanta ci secretul, dedesubturile, cusatura de pe dos a vietii de zi cu zi. Crima nu intra in “decadenta burgheziei“ care tot decade de vreo 200 de ani, ci aliajul ambiguu al factorilor patologici sau sociali sau cum vreti voi care impinge individul ( burghez sau ne ) sa faca acest pas. De asta mi-as fi dorit ca Paul Gaudens ( Benoit Magimel ) sa fie un pic mai subtil, imi place sa cred ca Chabrol l-a vazut asa atunci cind a conceput scenariul.
Dupa Florin Barbu, temele preferate ale lui Chabrol ar fi “permanentul conflict al claselor sociale, perversitatea si atractia pe care aceasta o exercita asupra tuturor, minciuna care ne insoteste la tot pasul, decadenta burgheziei”. Trec peste incoerenta frazei si ii doresc autorului sa vada mai multe filme chabroliene ca ulterior sa-si nuanteze poate spusele; clasele s-au dus si au apus, iar Chabrol opereaza cu constiinta apartenentei la un grup ( familial sau nu ) de interese, in care nu atit minciuna este interesanta ci secretul, dedesubturile, cusatura de pe dos a vietii de zi cu zi. Crima nu intra in “decadenta burgheziei“ care tot decade de vreo 200 de ani, ci aliajul ambiguu al factorilor patologici sau sociali sau cum vreti voi care impinge individul ( burghez sau ne ) sa faca acest pas. De asta mi-as fi dorit ca Paul Gaudens ( Benoit Magimel ) sa fie un pic mai subtil, imi place sa cred ca Chabrol l-a vazut asa atunci cind a conceput scenariul.
Acuma, daca Florin Barbu ii da inainte cu decaderea burghezie, este evident ca se repede sa o ilustreze cu relatia “nesanatoasa” Charles - Gabrielle ; poate nu i-o fi placut prestatia lui Francois Berléand de-l trateaza pe batrinul scriitor ca fiind malefic ? Chabrol are gusturi mai fine in ceea ce priveste personajele si nu le pune rame asa cum face domnul Barbu. Ma tot intreb ce-o fi vrut acesta sa spuna cu “look-ul flamboaiant à la Napoleon” si de cliseele cinematografice “à la Francais“ [sic]. Ma abtin sa fac insa supozitii care probabil nu duc la nimic, probabil un cliseu este ceva rau iar cliseele frantuzesti sint cele mai nesanatoase.
No comments:
Post a Comment